Cum îți alegi maternitatea în care vei naște? Pe ce principii, informații se bazează alegerea ta?
Transparența, responsabilitatea și informarea corectă sunt esențiale pentru dobândirea încrederii între cetățeni și cei ce ne reprezintă, fie în guvern sau în sectorul privat. În România, nu există nicio informație publică despre rata cezarienei per spital, cum de altfel despre nicio altă procedură medicală din nicio unitate medicală, așa cum există în țările civilizate. Această informație ar ajuta-o pe femeia gravidă să-și aleagă unitatea medicală în deplină cunoștință de cauză. Ținând cont de situația precară din maternitățile din România, Lion Mentor Association își propune o organizare mai eficientă și transparentă a informației pe care românii să se poată bizui. Practic, am creat un CHESTIONAR pe care vă invităm, pe voi, mămicile, să-l completați pentru a crea aceste statistici pe spitale, pe care instituțiile statului ar fi trebuit să le ofere, urmând modelul țărilor civilizate.
Conștientizăm faptul că este posibil să ni se reproșeze că pentru realizarea unor statistici cât mai reprezentative despre procedurile invazive din timpul travaliului si al expulziei, pe spitale, ne lipsește eșantionul reprezentativ, pe motivul că sondajul nostru se limitează doar la spațiul virtual. Dacă lucrurile sunt așa, nu înseamnă că TREBUIE să fie astfel. Lion Mentor Association este convinsă că împreună cu voi, mămicile, vom reuși să atingem și să depășim eșantionul reprezentativ de 383 chestionare completate. Așadar, noi vă rugăm să vă mobilizați și să completați acest chestionar, distribuindu-l prietenelor care au trecut prin experiența nașterii în 2014.
Trăim într-un moment decisiv în care tot mai multe persoane înteleg că nu este suficient să ne lamentăm pentru lucrurile care nu funcționează. A venit momentul să ACȚIONĂM. Împreună, fiecare cu aportul lui, putem să înfăptuim schimbarea. Trebuie să ne unim forțele pentru a deveni mai puternici, într-o țară în care autoritățile sunt preocupate de propriile interese, mai puțin de cele ale cetățenilor pe care îi reprezintă. Noi, mămicile de la Lion Mentor Association, vrem să oferim aceste informații celor dornici de informație, și de ce nu, să creăm o rutină în rândul unităților sanitare pentru ca acestea să devină mai transparente în oferirea acestor informații publicului. Astfel ne-am adresat pentru început instituțiilor statului abilitate.
Din partea INSCOP Research răspunsul a fost încurajator, spunând că un astfel de studiu s-ar putea realiza dacă se identifică sursa primară de date, maternitățile (de stat sau private) și dacă datele de care avem noi nevoie sunt publice. Răspunsul concret a sosit chiar a doua zi din partea Directorului de Cercetare din cadrul INSCOP, dl. Cornel Mihali:
“După cum v-am scris ieri, am contactat telefonic câteva maternități și o direcție de sănătate publică. Maternitățile raportează către casele de sănătate situația nașterilor și către Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar. Din partea maternității ni s-a spus că este posibil ca unele date să fie furnizate pe baza unor cereri scrise (se analizează, se vede dacă pot fi furnizate etc.) Astfel singura sursă primară de date sunt maternitățile (de stat sau private). Având în vedere numărul mare de astfel de unități (peste 300 în toată țara) și probabilitatea crescută ca datele să nu fie furnizate, nu ne putem angaja în realizarea studiului solicitat de dvs.”
Ministerul Sănătății (MS), care conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și a Legii 46/2003 privind drepturile pacientului, este obligat să ne furnizeze aceste informații de interes public. Și cu toate acestea, am fost trimise la CNSISP (Centrul Național de Statistică și Informatică pe Sănătate Publică). Două săptămâni mai târziu, doamna Ecaterina Scorțan de la CNSISP ne-a furnizat raportul cu toate procedurile obstetric-ginecologice pe spitalele de stat precum și natalitatea pe județe. Investigând aceste rapoarte, am realizat că multe date nu se potrivesc, altele ne lipsesc, cum ar fi numărul de nașteri pe spitale. Prin telefon, doamna Scorțan ne-a explicat că aceste clasificări, cu definiții cu tot, sunt la cererea exactă a OMS, și ca atare este tot ce detine CNSISP, iar numărul nașterilor pe spitale nu îl cunosc deoarece nașterile sunt colectate de oficiile de stare civilă din cadrul primăriilor municipale, orășenești și comunale. Această explicație contrazice totuși răspunsul primit de la domnul Director Cornel Mihali de la INSCOP Research, publicat mai sus.
După aceste investigații, Lion Mentor Association este de părere că statisticile sunt tot mai departe de a reda ceea ce se întâmplă în realitate. Totodată, noi credem că statisticile se realizează adesea în scopul obținerii de fonduri și rezultatele acestora sunt comandate tot de către clienții sistemului medical. Oricum, vom aduce la cunoștința publicului și analiza amănunțită a datelor primite de la CNSISP.
În concluzie, pentru a schimba paradigma nașterii trebuie să ne unim. Pentru binele nostru, al fiicelor noastre, a venit momentul să acționăm acum și aici, completând un simplu chestionar ce se rezumă la cateva răspunsuri Da sau Nu și, după disponibilitate, la o mică descriere a experienței nașterii.
Timp de șase luni, echipa Lion Mentor Association va analiza răspunsurile voastre și va organiza concursuri ce au ca scop unic schimbarea paradigmei nașterii, îmbunătățirea calității nașterii în România, și nu în ultimul rând, informarea corectă a populației. La cât mai multe chestionare completate!
Click aici pentru sondaj.
Informarea corectă este crucială!
2015 Lion Mentor Association