„Această practică a luării copilului sănătos de lângă mamă, separarea mamei de copil violează dreptul copilului de a nu fi separat de familia lui”, Anemona Munteanu, psihoterapeut, 12 ani managerul de program „Baby Friendly Hospital”
5 august 2014, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării. Lion Mentor Association a organizat proiecția națională a documentarului “Îndrăznesc să alăptez!”
“Îndrăznesc să alăptez!” este primul documentar despre revoluția româncelor care au reînvățat să-şi alăpteze copiii.
Într-o Românie în care numai 12% dintre bebeluşi beneficiază, în primele 6 luni de viață, de primul lor drept – alimentația exclusivă cu lapte matern – mamele învață din nou să-şi hrănească sugarii la sân, aşa cum recomanda UNICEF şi Organizația Mondială a Sănătății. Revoluţia româncelor care îndrăznesc să-şi alăpteze copiii a iscat controverse şi a generat dezbateri încinse.
Care sunt drepturile mamei şi ale copilului la naştere? Care sunt avantajele alăptării?
„Îndrăznesc să alăptez“, o producție Irina Thiery, este primul documentar românesc despre alăptare: încurajează tinerele mame să se informeze, să apeleze la consilieri în lactație atunci când întâmpină dificultăți, să nu recurgă la alimentație artificială fără indicație medicală clară şi să-şi hrănească bebeluşii exclusiv la sân în primele 6 luni de viață. Studiile recente arată că nou-născuţii alăptați exclusiv, cel puțin în prima jumătate de an de viaţă, prezintă riscuri mai scăzute să sufere de alergii, disfuncții digestive, diabet, boli cardiace sau cancer.
Demontăm miturile, analizăm opțiunile și dezbatem drepturile femeii așa cum sunt ele înțelese în sistemul sanitar românesc.
Proiecția națională cu ocazia săptămânii mondiale a alăptării, are loc in 21 oraşe: Alba Iuia, Baia Mare, Bacău, Bistrița , Bucureşti, Braşov, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iaşi, Miercurea Ciuc, Oradea, Ploieşti, Sf. Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgovişte, Târgu. Mureş şi Timişoara.
Informarea corectă este crucială
Lion Mentor Association