Asumarea responsabilitatii este o abordare necesara, fireasca, si de dorit pentru realizarea oricarei schimbari. Acum 25 de ani Romania s-a angajat pe un drum foarte lung si greu, dar cu o destinatie foarte frumoasa, Democratia, in speranta, printre altele, de a ni se respecta drepturile fundamentale, precum dreptul la vot, la opinie, la viata, la alaptare, la informarea corecta!
In vara anului 2012, am realizat primul documentar romanesc despre alaptare, un drept fundamental atat al mamei cat si al copilului, drept incalcat cu buna stiinta inca din primele clipe de viata, mama si sugarul fiind separati pentru cateva ore, sau chiar si o zi sau doua, in functie de gradul de dezumanizare al cadrelor medicale.
“Indraznesc sa alaptez!” este mai mult o viziune sentimentala a alaptarii, un proces fiziologic de care, cumva, am reusit sa ne indepartam, asa cum arata statisticile, rata alaptarii pentru Romania fiind printre cele mai joase din Europa, doar 12.6%. Doi ani mai tarziu, august 2014, am organizat primul concurs romanesc Miss Alaptare 2014, din dorinta de a promova alaptarea si de a sensibiliza oamenii in ceea ce priveste alaptarea in public. Am vrut sa evidentiem latura cea mai naturala a alaptatului: hranirea unui bebelus atunci cand i se face foame, indiferent de loc, ora si lumea din jurul lui, fara sa fie acoperit cu esarfe si fara sa fie ascuns prin colturi de toalete. In urma concursului, a documentarelor, sau a scrisorii deschise adresata cadrelor medicale, am descoperit o societate divizata, o societate in care oamenii sunt impartiti pe tabere, mamele care alapteaza versus cele care nu alapteaza, mamele care au nascut natural versus cele care au nascut prin cezariana, mamele care nu vaccineaza versus cele care vaccineaza si tot asa. Maternitatea din mosi stramosi a unit femeile, le-a facut mai blande, mai empatice si capabile de legaturi profunde. Dragi mamici, haideti sa nu ne pierdem feminitatea, haideti sa nu ne subminam increderea in noi insine angrenandu-ne in aceste lupte unele impotriva celorlalte despre nastere, alaptare, vaccinare, parenting.
De aceea, am modificat versiunea initiala a documentarului despre alaptare, si am realizat „Indraznesc sa Alaptez, PASI SPRE CONSTIENTIZARE”, un documentar adresat tuturor despre alaptare si substituentii de lapte matern. Va invitam sa pasim impreuna pe drumul informarii constiente care ne va duce spre schimbare. Doar daca ne unim putem sa luptam astfel incat drepturile sa ne fie respectate si viata noastra sa nu fie maniputata cu nonsalanta de marile industrii.
Producatorii substituentilor de lapte matern, Nestle, Danone,fiecare dintre acestea cu brandurile lor, Nan, Milupa, Nutricia, Aptamil, Humana, sau Hipp, Similac, Novolac, Topfer si care or mai fi, nu au voie, nicaieri in lume, sa faca reclama substituentilor de lapte matern direct publicului. In anul 1982 a fost semnat Codul de Marketing al Substituentilor de Lapte Matern, un regulament strict fata de etichetarea produselor, continutul acestora si modul in care li se face publicitate. De exemplu, o incalcare grava a acestui cod o reprezinta promovarea substituentilor de lapte matern pe holurile spitalelor sau in cabinetele medicale, sau este interzisa promovarea produselor in magazine prin preturi promotionale, sau faptul ca aceste produse sunt prezentate publicului vulnerabil ca niste produse minune folosind argumentul sanatatii: „un start sanatos”, sau „contribuie in MOD NATURAL la un sistem imunitar sanatos”. Dragilor, cum poate un produs artificial sa contribuie intr-un mod natural?! In cadrul documentarului „PASI SPRE CONSTIENTIZARE” dezvaluim cum acest cod de marketing este incalcat, violat, am putea chiar spune, de catre industria laptelui praf.
Facem astfel apel la simtul de raspundere al fiecareia dintre noi sa ne informam inainte de a crede ceva, dar mai ales sa ne informam fata de ceea ce vrem sa transmitem generatiilor viitoare. Avem datoria, fata de generatiile viitoare, sa fim unite, in cazul de fata, in fata industriei laptelui praf, sa cerem onestitate in modul de promovare al formulelor artificiale. Laptele matern si laptele praf nu sunt produse identice. Optati pentru original, nu cedati in fata imitatiei! Atata timp cat permitem si nu raportam aceste violari ale codului de catre acesti producatori de lapte praf, rata alaptarii nu are cum sa se imbunatateasca la noi in tara iar sanatatea copiiilor nostri ramane precara.
„PASI SPRE CONSTIENTIZARE” este un documentar din cadrul campaniei „INDRAZNESC PENTRU COPILUL MEU” despre protejarea sanatatii sugarilor indiferent daca sunt alaptati sau hraniti cu lapte praf.
Daca vrei sa afli mai multe despre:
- Pozitiile propice unei alaptari de succes
- Patologiile sanului
- Ce nu se stie despre laptele praf
- Codul de Marketing al Substituentilor de Lapte Matern si cum este el incalcat de industria laptelui praf.
Te asteptam pe 21 martie la Brasov la Centrul Cultural Reduta, str. Appolonia, Hirscher 8, ora 10:00. Pentru mai multe delatii click aici
Cunoașterea este putere!
Lion Mentor Association
foarte atent conținutul