Acum, mai mult ca niciodată, în plină pandemie de coronavirus,
gravidele au nevoie de spațiul lor intim și sigur pentru a naște!
Am realizat primul documentar românesc despre naștere, am scris numeroase articole și am organizat campanii la nivel național ca să promovez nașterea naturală. Niciodată, însă, în toți acești 6 ani de când am fondat asociația Lion Mentor, nu am simțit mai multă empatie și, îmi pare rău să spun, chiar milă față de gravide, ca acum în această isterie cu coronavirus.
În timpul unei pandemii, oamenii își amintesc repede că spitalele sunt și ar trebui să fie adăpostul persoanelor bolnave, adică strict al celor care au nevoie de îngrijiri medicale, al celor care sunt infectați. În timpul unei pandemii este o crimă să avem gravide sănătoase și nou-născuți în aceleași locuri și spații cu cei infectați. Într-un mediu foarte ostil și plin de bacterii nosocomiale, care a devenit “normalitate”, în plină criză de coronavirus, gravidele perfect sănătoase sunt nevoite să se prezinte la spital pentru a naște. Aici, gravidele perfect sănătoase, sunt asistate de cadre medicale echipate din cap până-n picioare – conform normelor oficiale pe timp de pandemie – în timp ce ele sunt dezbracate și puse pe masa ginecologică cu picioarele desfăcute într-un V perfect, pentru a facilita prinderea nou-născutului. Într-un astfel de mediu, frica de Covid-19 adaugă un nivel cu totul nou de anxietate, care ar duce la și mai multe intervenții medicale asupra actului nașterii – mai multe epiziotomii, mai multă utilizare a forcepsului și a periduralei, la perfuzii și coate în burtă, proceduri invazive și foarte traumatizante pentru femeia însărcinată și pentru nou-născut, asta doar pentru a grăbi actul nașterii, ca proaspăta mămică și nou-născutul să iasă cât mai repede din spital. Îngrijirile spitalicești trebuie să rămână doar pentru persoanele cu risc ridicat și infectate cu coronavirus! În aceste condiții, spitalul este un mediu înfricoșător, total nefavorabil nașterii!
Această constelație de incertitudine, mediul infecțios din spitale, teama de contaminare, supraaglomerarea spitalului, deficitul de aprovizionare, precum și interdicția accesului partenerului și/n sau a însoțitorului la spital la naștere determină tot mai multe gravide cu sarcini sănătoase și risc redus să ia în considerare nașterea la domiciliu. Nașterea acasă asistată este singura lor alternativă la nașterea în spitalele publice, maternitățile private fiind închise în acest moment. Nașterea acasă asigură nevoia permanentă a gravidei de a fi înconjurată de oameni sănătoși care să-i fie alături cu trup și suflet, care să țină cont de nevoile ei emoționale, care să aibă răbdare cu ea, să n-o grăbească, care să-i asigure intimitatea și respectul cuvenit. Este o crimă să permitem ca nou-născutul să se nască într-un mediu suprapopulat cu pacienți infectați!
Despre marile beneficii ale nașterii la domiciliu am tot vorbit, dar scopul acestui articol este cu totul altul, și anume acela de a determina autoritățile să ia măsuri de urgență pentru implementarea nașterii asistată acasă pentru gravidele cu sarcini sănătoase care decurg normal. Nu doar pentru că este foarte frumos, împlinitor, liniștit, orientat către familie, cât mai ales pentru că este, de fapt, mult mai sigur pentru gravidele sănătoase să nască în mediul lor înconjurate de cei dragi, soț, moașă, și eventual cu doula, în mediul ei cel mai intim, unde se simte în siguranță, departe de orice risc de infectare. Naşterea acasă cere o conectare profundă a ta cu tine însăţi, o cunoaştere temeinică a propriului organism şi a fiziologiei naşterii, de tehnici şi metode care să te ajute să trăieşti totul cu calm şi încredere. Nașterea acasă asistată este de o importanță vitală pentru siguranța gravidei și a bebelușului.
Nașterea, vrem nu vrem, nu ține cont de sezon, locatie, săracie, bogăție, pandemie, epidemie, război sau pace, nașterea are loc secundă de secundă! Iar moașa este parte importantă în procesul nașterii, fiind singurul specialist al fiziologiei nașterii, dar din păcate, acest lucru este trecut cu vederea la noi în România. Motivele sunt numeroase și controversate și au de a face cu normele sociale, preferințele și percepțiile riscului, dar mai ales cu frica generată de lipsa de informare a gravidelor! Ceea ce face ca nașterea la domiciliu să fie în siguranță este tocmai relația de încredere pe care gravidele o dezvoltă cu moașele lor, cu care sunt obișnuite să se vadă acasă în spațiul lor intim!
În multe ţări europene naşterea acasă este privită ca ceva absolut normal şi firesc, femeile fiind încurajate să aleagă această opțiune asigurându-le tot sprijinul spitalicesc în caz de urgență. Studiile de cercetare ne demonstrează că nașterea acasă asistată de moașă, în cazul sarcinilor considerate normale și fără complicații, sunt la fel de sigure ca și nașterile în spital.
În România, nu există legislație pentru nașterea acasă, nu există decât legea drepturilor omului, unde e specificat clar că femeile au dreptul să-și aleagă locul nașterii. Conform normelor actuale, moașa ar putea asista, teoretic, dar în prezența unui medic. În România, nașterea acasă este considerată de foarte mulți ca fiind primitivă.
Nașterea acasă este o opțiune sigură! Gravidele au dreptul să aleagă locul nașterii iar sistemul de sănătate are obligația să le asigure condițiile potrivite pentru naștere, oriunde s-ar desfășura aceasta. Ghiduri clare și protocoale respectate de toată lumea ar putea aduce mult bine pentru femeile care aleg să nască acasă și în România. Toate acestea implică însă schimbarea mentalităților și aici avem cea mai mare problemă.
Abuzurile au făcut subiectul mai multor articole Lion Mentor pe care le puteti citi aici. Iar acum, în isteria pandemiei de coronavirus, unele clinici și maternități private s-au închis. Maternitatea Filantropia, de stat, se va închide pentru a fi transformată în spital pentru Covid-19. Ginecologii lucrează la jumătate de normă. Gravidele, persoane perfect sănătoase, sunt considerate non pacienți și nu mai pot veni la consultații (pacienții sunt doar persoanele infectate cu covid-19). La Timișoara, 11 nou-născuți, separați de mame-pentru că așa este protocolul în țărișoara noastră dragă, au fost testați pozitiv cu Covid-19, în timp ce mămicile lor sunt testate negativ. Este momentul să înțelegem că nașterea acasă este un drept uman pe care fiecare femeie îl are și trebuie să devină o practică normală urgent!
Nașterea acasă este benefică și cadrelor medicale, pentru că nici medicii nu trebuie să se expună riscului să asiste la spital în aceste condiții. Chiar și în condițiile revenirii la normal, o naștere ce nu necesită asistență deosebită, se poate desfășura la domiciliu, luând astfel din presiunea care este pe sistemul medical și așa greu încercat!
Acestea fiind spuse, solicităm Dl. Președinte Iohannis, Dl. Prim Ministru Orban, Dl. Ministru al Sănătății Tătaru, precum și tuturor factorilor responsabili să ia de urgență măsurile necesare pentru facilitarea nașterii acasă asistată de moașă și/sau medic:
- Emiterea de comunicate oficiale către meternitati și medici pentru încurajarea medicilor pentru asistarea la domiciliu a nașterilor fară risc sau cu risc scăzut.
- Crearea în regim de urgență a directivelor care să permită nașterea „cu ambulanța la ușă” așa cum se practică în alte țări europene, pentru a oferi atât gravidei, cât și medicului siguranța suplimentară.
- Se impune de asemenea, revizuirea normelor în baza cărora pot profesa moașele, astfel încât să fie în acord cu Directiva Europeană în baza căreia a fost reinființată profesia de moașă în țara noastră. Normele actuale, aprobate prin Ordinul de Ministru 1454/02.12.2014 nu respectă prevederile art. 63 din Directiva 2005/36/CE, mai mult decât atât, opresc exercitarea autonomă a profesiei de moașă pe teritoriul țării. Aceste norme trebuie să prevadă explicit:
- ce echipament minimal trebuie să dețină o moașă pentru a asista nașteri acasă,
- care sunt condițiile de transfer la spital a gravidei și copilului în caz de nevoie,
- obligativitatea moașelor de a informa maternitatea de proximitate despre caz,
- precum și obligativitatea spitalelor de a colabora cu personalul care asistă acasă, pentru un rezultat cât mai bun pentru mamă și copil.
Interesul mamei și copilului trebuie să primeze! Prevenția este crucială! Nașterea acasă asistată înseamnă prevenție! Nașterea acasă previne infecția cu coronavirus și cu infecții nosocomiale!
Nașterea acasă este un drept! Fii și TU alături de gravide și nou-născuți și semnează această petiție!
Cunoașterea este putere!
Irina Thiery
Lion Mentor Association
Comentariile semnatarilor:
Cristina Iftode Doresc ca mămicile să aibă posibilitatea să nască acolo unde își doresc.
Irina Ana Vutan Chiar vreau să nasc acasă, după o naștere prin cezariană care pt mine a fost o traumă petrecută în maternitatea din Arad acum 5 ani.
Mihaela Feier Semnez pentru că doresc să existe și această opțiune de a naște acasă printr-o procedură clară, oficială!
Ana Maria Stancu Semnez pentru că este o normalitate la care femeile au dreptul!
Noemia Ungureanu Cea mai bună petiție din lume
Diaconu Raluca Daniela Semnez pentru nașterea acasă. Am născut așa, totul a fost natural, am fost respectată deplin iar copilul s-a născut în completă armonie.
Jancso Eniko Katalin Am avut parte de tratament necivilizat din partea spitalului cand mi-am nascut primul copil in 1991. In plus era si mizerie si nepasare, si din cauza asta era cat pe aproape sa imi pierd copilul. M-au lasat singura in timpul travaliului ceea ce nu s-ar fi intamplat daca puteam sa nasc acasa. Din cauza asta ca nu erau atenti, copilul s-a oprit in uter, s-a nascut cu Apgar 5 si doua zile nu mi l-au aratat. Era incertitudine daca ramane in viata. Doresc ca altii sa nu mai treaca prin ce am trecut eu, si acum ma gandesc cu groaza la ceea ce se intampla.
Noemi Rozsnyai Vreau sa nasc acasa. Primul copil l-am nascut acasa la Budapesta numai cu sotul meu, si pe al doilea vreau la fel!
Mădu Tal Mi-ar fi fost mai usor să nasc acasă.
Miklos Kira Consider opțiunea umană, corectă şi realizabilă.
Georgiana Paun Doresc schimbarea legislației în ceea ce privește reglementarea nașterilor la domiciliu.
Ruxandra Ion Femeile au dreptul la libertatea de a naşte independent de spitale!
Anca Tone Este o modalitate ce ar trebui să existe de mult și în România.
Adina Calugar Sunt total de acord cu petiția!
Ana-Maria Dogaru Pentru toate motivele menționate în petiție!
Mihaela Tudor De mult trebuiau luate aceste măsuri. Susțin cu toată inima.
Mihaela Ilea Am văzut că se poate. Să se faciliteze școala potrivită pentrru pregătirea și instruirea practică a moașelor. Ce ne-am face în vreme de război?
Rusu Irina Semnez pentru că și eu Îmi doresc o naștere acasă fără stres.
Mezei Gabriella Semnez pentru ca nasc ín aceasta luna sí cred, ca riscul e mai mare, daca intru in spital, decat acasa. Astfel as dori sa nasc linistita, natural.
Miruna Jarverud Stiu cum e sa nasti la spital si stiu cum e sa nasti acasa..prefer acasa, cu totul alta poveste si aduce un plus de magie si putere personala femeilor.
Ruxandra Seremeta Nașterea acasă este o șansă pentru mama, familie și copil la iubire, blândețe și implicare. Este o cale sigura ca cei trei sa fie uniți, sa se simtă unul pe altul, sa se bucure, sa sufere împreună dar tot împreună să reușească.
Elena Popescu Semnez pentru ca daca o sa mai fiu insarcinata,mi-as dori sa nasc acasa?
Doris Cojocariu Semnez pentru ca sunt însărcinată și îmi e groaza sa nasc intr-un spital in momentul de fata.
Denisa Bularca Sunt asistent medical neonatologie si as vrea sa sustin si sa particip la nasteri la domiciliu.
Nicoleta Cornean Este important pentru orice femeie să aibă o naștere implinitoare.
Alexei Zubarev Nasterea nu este o procedura medicala. Este un proces natural care da start unei personalitati.
Mahmudt MIHAELA-CRISTINA Eu sunt gravidă in 36 de săptămâni, locuiesc în Marea Britanie și aici am fost chiar sfătuită să nasc acasă, sa nu iau nici un contact cu vreun spital, doar în caz de urgență! România ar trebui să învețe de la cei mai buni, în cazul de față, o femeie are nevoie de sprijinul partenerului și în același timp să poată să alăpteze. În România deja este josnic când copilul este luat de lângă mama până la externare.
Ale Al Aliwi Am nascut acasă și nimic nu pòate fi mai frumos!
Cosmina Ivanov Am născut acasa deja fara nicio problema!
Mara Bonca Semnez pentru ca sustin drepturile omului!
Mureseanu Ionela Suntem o țară europeană și sub sloganul democrație trebuie să ne deschidem si sa acceptam aceasta schimbare (nu e învechită),e o alegere a fiecărei familii,cum sa aducă pe lume copii lor
Iuliana Balescu Doresc să nasc acasă
Szende Gál Semnez pentru ca, cred ca orice femeie are dreptul de a naste unde vrea ea si cum vrea ea. Bineinteles, daca sarcina este normal cu un grad mic de risc.
Daiana Baies Sunt o viitoare mămică, căreia îi este frică să nască la spital din cauza acestei pandemii, sunt în săptămâna 37
Claudia Cruceru Am dreptul sa nasc în siguranță asa cum îmi doresc, simplu și natural.
Adriana Butnaru Normal e sa nasti acasa, cel mai sigur loc pt mama si bebe.
Rali Candrea Sunt de acord in totalitate cu nasterea acasa! E cea mai normala din cate pot fi!
Alina Juganaru Femeia, la nastere, trebuie sa se simta in largul sau iar acasa, este cel mai potrivit context. Multumesc!
Paul Pacurar Am experimentat cu succes!
Catalina Cristea Nasterea nu este un drept care poate fi suspendat sau limitat de nicio stare de urgenta vreodata, indiferent ce se intampla pe glob. Nu este un drept. Este o stare de fapt in fata caruia statul si sistemul medical au obligatia sa se incline. Statul si sistemul medical au obligatia de a sustine femeia asa cum ea doreste, in termenii impusi sau acceptati de ea, conform sfaturilor medicilor: sa nasca in spital sau acasa. Nasterea acasa, atunci cand nu exista riscuri, este ceva absolut normal, a se vedea ce se intampla in alta tari, pe care le consideram mai dezvoltate.
Eleonora Mircescu Nasterea acasa este mult mai putin traumatizanta atât pentru mamă cât și pentru copil. Doi dintre nepotii mei s-au nascut acasa -eu am nascut cinci copii la spital- am avut termen de comparatie.
Ioana Omuț-Cherechianu Nașterea este un fapt natural care asa trebuie sa fie! Pentru naștere e nevoie de o ambianta intima cum e acasă.
Gabriela Popa Urmeaza sa nasc si sincer imi este groaza in momentele acestea de ceea ce se intampla in spitale.
Alexandra da Sacco Am născut acasa doi copii și vorbesc din propria experiența. Se poate, mai mult, este benefic atât pentru copil cat și pentru mama si nucleul familial in general.
Mihaela Neghiu Imi doresc sa se intample acest lucru. Si eu mi-am dorit sa nasc acasa. Sper sa se aprobe si mamele sa poata sa nasca linistite si sanatos, asa cum ar trebui defapt, nu chinuite in spitale!
Bea Tiboldi Sunt total de acord cu propunerea de a legaliza si a gasi baze legale pentru o alternativa existenta la nivelul locul nasterilor. Este dreptul uman al fiecarei persoane si familii sa-si aleaga anturajul dupa cum se simte fiecare in siguranta. Nu Romania ar fi prima tara care inventeaza si stabileste o structura legala pentru acest tip de nastere, deci, nu trebuie sa inventam roata, putem bine merci sa solicitam proceduri si solutii/practici/protocoale deja functionale si revizuite de la tarile vecine. Asta ca si exemplu, cat de simplu si rapid ne-ar fi sa implementam ceva deja functional. Mult succes Irina!
Simina Lorentz Avem dreptul la o nastere in conditii de siguranta in contextul actual .
Ioana C Îmi doresc ca viitoarele mămici sa poată opta pentru nașterea acasă în condiții legale, cu asistenta medicala asigurata, la fel ca în tarile civilizate.
Marina Cuzminschi Au aparut cazuri de copii bolnavi de Covid cu mamele sanatoase intr-un spital. In timpul epidemiilor, nasterile acasa totdeauna erau mai sigure
Alina Madalina Perjeru Semnez pentru ca mai am putin si voi naste si da as vrea sa nasc cu o moasa calma si sufletista la mine acasa aici ma simt in siguranta nu vreau la spital sami imbolnavesc copilul sau pe mine
Mirela Cioflica Aceasta e normalitatea
Simina Simion O proaspătă mămică are nevoie de liniște și are dreptul să aleagă unde să își aducă copilul pe lume(acasă sau la spital)
Cristina Mengazi Nașterea acasă, în cadru intim și familial e normală, intimă, sigură din punct de vedere psihic și psihologic pentru persoanele pregătite și care au dreptul să aleagă
Dorina Mihali E o necesitate,avand in vedere situatia in care suntem cu aceasta epidemie,si nu numai. acasa e un mediu mai propice pentru o nastere fireasca
Mihaela Maxim Fiecare mama are dreptul la nastere magica .ceea ce in spital nu e posibil
Adriana veronica Pripon După prima naștere intr un spital de stat mi am dorit să existe si la noi cadrul legal si posibilitatea de a naste acasa asistată de personal medical, iar acum , când se apropie a doua naștere, în condițiile medicale de acum, imi doresc si mai mult acest lucru.
Alina Mihaela Solomon Orice mamă și bebeluș au dreptul la intimitate, blândețe, siguranța. În spital amândoi primesc traume.
Alecsandra Ciumurel Nasterea acasa este cea mai buna varianta
Olivia Sabau Am printre prietenele mele mame care au optat pentru nasterea acasa si spun ca nu si-ar imagina sa nasca altfel, de asemenea si mame care au suferit traume emotionale in urma nasterii in spital, din lipsa de alte optiuni cunoscute lor.
Ana Plian Pentru ca asta e firescul, nasterea e fenomen fiziologic, nu medical. Pt ca am nevoie de intimitate la nastere, de un cadru familiar, in care sa ma simt linistita, un cadru in care sotul sa poata fi prezent 100% din timp. Si din multe alte motive.
Simina Sicrea MI-as dori tare mult, deoarece si eu sunt insarcinata
Cosmin Mihali E mult mai bine și mai sănătos din toate punctele de vedere pentru o mamă ca să nască acasă deoarece are o liniște pe care nu o are într-un spital.
Maria Zaporojan Semnez pentru ca nasterea este un proces natural si trebuie tratat cu iubire si respect.
Dragomir Oana Pentru nașteri naturale acasă. 🙂 In Romania astăzi riști să naști la spital prin cezariana deși copilul poate veni perfect sănătos pe cale naturala. La medicii Români a devenit un trend cezariana.
Raluca Zurbau Am 38 de saptamani si in loc sa imi astept linistita bebelusul si sa ma bucur ca dau nastere singurul meu gand este sa ma intorc acasa impreuna cu bebe sanatosi si asta in conditiile in care voi naste la privat. Oare ce ganduri au burticile care vor naste la un spilat unde deja au fost infectati cativa bebelusi si mame?! Cerem dreptul de a naste in confortul casei noastre pentru ca statul nu e in stare sa puna la dispozitie un spital unde femeile pot naste decent!
Alexandra Ursu E imperios necesar sa putem naște în legalitate ACASA!
Comonita Victoria Consider ca ar fi important in tara noastra sa se poata naste acasa, sunt gravide care nasc usor sau repede si e bine sa fie asistate de o moasa, cand spitalele sunt pline. In plus ar mai ajuta si personalul medical sa se ocupe de alte cazuri cu risc, sau care implica alte urgente-boli grele, operatii, cezariene sau chiar mame care nasc in acelasi timp fiind dificil pt medic sa se imparta acordand fiecareia ajutorul necesar.
Rusu Roxana Am avut parte de o asemenea nastere in Germania si a fost fantastic
Corina Buzila Vreau sa am parte de o nastere implinitoare și fără frica ca as putea sa ma îmbolnăvesc in spital.
Maria Todea Imi doresc o nastere sigura, implinita, fara virusuri, fara separare mama/copil.
Cristina Baltaretu Urmeaza sa nasc si spitalul din orasul nostru este desemnat spital Covid. Pur si simplu nu stiu unde voi naste si ma tem de o posibila infectare in spital care ma ca tine departe atat de nou nascut cat si de fetita mea de 3 ani
Maria Tudorache Semnez pt ca sunt insarcinata si imi doresc sa nasc acasa.
Emese Biro-Daragus Nasterea acasa este o necesitate si un drept!
Zsolt Kálmán Opțiunea de naștere acasă ar rezolva multe necesități pe care spitalele în momentul de față (cu sau fără stare de urgență), nu le pot rezolva: – Liniște – Sprijin – Siguranță – Încurajare – Informație
George-Darius Pasc Semnez pentru NORMALITATE!
Roxana Dumitrescu Este dreptul meu sa aleg un spatiu sigur si linistit, un mediu familiar si curat in care sa imi primesc bebelusul cu iubire si calm
Gabriela Gruia Mi-am dorit sa am aceasta optiune! As vrea sa o am la urmatorul copil.
Sabina Buzas Îmi doresc enorm sa fie legalizata naștere acasă!
Ursu Georgoana Semnez pt ca sunt scarbita de sistemul medical cum trateaza femeile atunci cand trebuie sa aduca pe lume o noua viata.
Vas Karla Este ceeea mai ninunata si sigurra experienta daca mama si fatul sunt sanatosi!
Ariadna Sturz-Lazăr Semnez pentru că este cea mai bună variantă.
Bianca Puiu Imi doresc sa pot naste acasa
Iuliana Balint Este mai sigur sa nasti acasa in mediul in care traiesti
Carmen Caprita Este firesc să nasti acasa, într-un cadru intim, în același loc in care ai conceput copilașul, si in acelasi timp ai dreptul la asistența medicală specializată.
Morar Cornelia E important sa putem naste acasa in liniste fara stres, fara microbi si virusi din spitale!
Cristina Iancu Este mai in siguranta pt mama si copil, evident sub coordonarea unei moase si a unui medic.
Cornelia Mulcutan Pentru mamele care sunt obligate sa nasca cu cezariana din cauza ddoctorilorcarora le e mai usor sa taie un om decat sa aștepte lângă ele si sa încurajeze nașterea normală. Ei nu se mai gandesc la durerile de dupa cezariana ci doar sa le fie mai usor. Spun acest lucru doar penrtu acei doctori care fac acest lucru care din pacate in Arad cam toti merg pe ideea asta
Daniela Țuța Doresc protejarea, atât a mamelor, cât și a nou-născuților, ceea ce la maternitate nu se poate, având în vedere lipsa echipamentelor!
Rebeca Strajescu Eu o să nasc acasă și aș vrea să fie „legalizat” pentru că mai multe femei să aibă curajul să vadă acest lucru că o opțiune bună pentru ele și familia lor și bebelușii lor.
Roxana Marin Mi-am nascut ambii copii acasa A fost MAGIG!
Traian Mihu Sunt situații, poate speciale, când nu este posibilă deplasarea la o maternitate. Eu m-am născut acasă, nu la spital.
Petrica Luscan Asa este normal!








Mi se pare o mare tîmpenie, am nascut natural,însă dacă nu eram în spital eu puteam muri,am pierdut o mare cantitate de sânge în timpul nasterii.. dacă eram acasă de unde mi se administra sânge.. pentru o naștere fără probleme poate e ok,dar nu ai de unde să preveni ce se va întâmpla….
Buna Monica, imi pare rau sa aud ca ai avut probleme la nastere. Pai tocmai despre asta este vorba in aceasta petitie, cerem facilitarea nasterii acasa asistate de moasa si/sau medic. Totodata, cerem crearea în regim de urgență a directivelor care să permită nașterea „cu ambulanța la ușă” așa cum se practică în tarile civilizate. Cerem si revizuirea normelor in baza carora moasele pot sa profeseze care sa prevada printre altele exact condițiile de transfer la spital a gravidei și copilului în caz de nevoie, obligativitatea moaselor de a informa maternitatile din proximitate precum si obligativitatea spitalelor de a colabora cu personalul care asistă acasă, pentru un rezultat cât mai bun pentru mamă și copil. Poti eventual sa ne scrii pe contact@lionmentor.ro si discutam mai pe larg. Cu drag, echipa Lion Mentor
Este foarte trist ce se intampla in Romania cu privire la nastere. Ma consider norocoasa ca locuiesc in UK si am optiuni in ceea ce priveste nasterea bebelusului meu. Am optat pentru centrul de nasteri cu transfer de 5 minute catre spital. Optiunea a fost in totalitate a mea si aveam si optiunea unei nasteri acasa. Aici, intr-o tara civilizata, mama decide ce e mai bun pentru ea si bebelus, in special cand sarcina este de risc minim. E o bataie de joc in Romania, sa fii obligata sa nasti pe spate, in pat! Sau mai nou, sa fii sfatuita sa nasti prin cezariana, ca e mai simplu (am observat ca e un trend acum in Romania). Acesta a fost sfatul unei Dr. dintr-o clinica privata din Romania catre o prietena insarcinata, la o ecografie de 14 saptamani, sarcina cu risc minim. Si nu mai zic! Sa separi mama de bebele nou-nascut? Asta chiar e inuman. O bataie de joc, ca multe altele din tara noastra draga din pacate… ?