După cum mulți știu deja, duminică 10 aprilie 2016, am alergat primul meu maraton, asta însemnând că am parcurs o distanță de 42,195 km. Reacțiile oamenilor, mai mult sau mai puțin apropiați, au variat de la întrebări precum “ce am de câștigat?” sau “de ce o fac?” și chiar “de cine fug?” la reamintirea faptului că am o vârstă și doi copii de crescut…
Nu am alergat pentru a căștiga ceva. Am alergat, mai degrabă pentru a experimenta ceva, am alergat pentru a mă redescopări. Decizia mea de a participa la acest maraton s-a bazat în mare parte pe o pură curiozitate pe care o aveam, cum este să alergi ore în șir, kilometri în șir, ce trăiri ai când alergi atâția kilometri, oare sunt capabilă să alerg 42km? Milioane de oameni termină cel puțin un maraton în viața lor, eu de ce nu aș putea măcar să încerc?!
A fost o experiență oarecum asemănătoare cu nașterea, când am vrut să-mi cunosc limitele, să-mi descopăr corpul, feminitatea, să-mi descopăr puterea psihicului. Același “oare” mi l-am pus și atunci, oare sunt capabilă să nasc natural? De cănd lumea, femeile nasc natural și deci eu de ce nu aș putea?! Motiv pentru care mi-am propus să alerg pentru a pune capăt violenței obstetrice din România!
La fel și cu maratonul. Indiferent de vârstă, lumea aleargă la maraton! Am văzut foarte mult tineret, dar am văzut și foarte multă lume de vârsta a treia, și mulți dintre ei treceau pe lângă mine ca vântul în timp ce eu de abia reușeam să țin pasul. Unii păreau foarte fit, cu o musculatură perfectă, un corp tonic. Altora li se vedea celulita de-a lungul picioarelor sau burtica atârnănd. Dar nimănui nu i-a păsat de aspectul fizic. 14,000 de alergători din lumea întreagă s-au străns și au alergat împreună, fiecare în ritmul lui, între 2 ore și 7ore și jumătate, cu un singur gând să termine cursa, să-și depășească limitele, să socializeze, să se rupă pentru câteva ore de viața cotidiană.
Pe tot parcursul traseului am fost încurajată fie de către spectatorii de pe margine, fie de către ceilalți alergători. La maraton, spre deosebire de naștere, nu am auzit pe nimeni sugerându-mi să mă retrag din cursă în cazul în care am obosit și nici nu m-a sabotat nimeni în niciun fel – nici nu mi s-a pus piedică, nici nu m-a împins nimeni în afara pistei de alergare în momentul când am clacat psihic și am început să merg crezând că nu voi mai termina! La maraton toată lumea susține pe toată lumea, nimeni nu te demotivează spunându-ți că te va durea, că nu vei mai putea coborî scările ori nu vei mai putea suporta nicio încălțăminte pentru o vreme. Dacă la naștere auzi “Ce, crezi că dacă ai să naști natural o să-ți ridice cineva vreo statuie?” la maraton auzi: “Hai că poți, mai este puțin și devii maratonistă!” Și da, pe 10 aprilie 2016 m-am născut maratonistă!
Lumea nașterii din România ar putea învăța multe de la maratoniști. Maratoniștii au un principiu: la linia de sosire este loc pentru toată lumea. Nu este vorba de a câștiga sau de a pierde, este vorba despre experiența aceasta și despre cum să o trăim împreună. Imaginați-vă cât de mult mai bună ar fi această lume pentru noi toți dacă am învăța să ne încurajăm mai mult unii pe ceilalți în loc să concurăm! Și nu pot să nu mă gândesc la cât de mare ar putea fi numărul experiențelor nașterilor frumoase dacă gravidele ar fi încurajate să aibă încredere în corpul lor, precum maratoniștii. Totodată mă gândesc la cât de benefic, nu doar uman, ar fi dacă moașele ar fi lăsate să asiste la nașterile fiziologice, iar medicii obstetricieni să intervină doar în caz de urgență, pentru că este vorba despre această experiență unică de a aduce pe lume un suflețel, experiență care trebuie trăită împreună precum maratonul!
Visele nu sunt menite să fie irosite. Cu toții visăm la lucruri pe care dorim să le realizăm în viață. Și toate visele au un punct comun, ele încep printr-un prim pas mic. Pentru mine, primul pas a fost să mă asigur că am familia alături, și aici mă refer strict la soț și la copii, pentru că restul familiei se numără printre cei care îmi adresau întrebările descurajatoare de mai sus, ca și în cazul nașterii sau alăptării de altfel, din păcate.
Al doilea pas a fost să mă înconjor de oameni cu aceleași principii ca și mine, dar care sunt cu câțiva pași înaintea mea pentru a mă îndruma în direcția bună, pentru a mă convinge că a participa la maraton este ceva absolut normal și fezabil. Și uite așa am ajuns la cel mai bun trainer, Paul Dicu, my guru, care după 9 luni de antrenamente m-a născut maratonistă! J Fie că visul tău este de a scrie o carte, de a începe o afacere, de a călători, sau de a petrece cât mai mult timp cu copiii tăi, toate încep cu un singur pas mic. Nu mai pierde timpul. Visele tale pot fi realizate pas cu pas.
Cu: Marius Purice, Ana Vrăbiescu, Eugenia Dobrescu, Paul Dicu și Roxana Neagu.
La fel cum pentru naștere îți pregătești șacoșica pentru maternitate, așa și pentru maraton îți pregătești outfit-ul: pantofii de alergare, pantalonii și tricoul. Mulțumesc Karusello pentru tricou.
Corpul tău reprezintă baza în viață. Ai doar o viață și un singur trup ca să o trăiești! Ai grijă de el! Și ai încredere în el! Ca și la naștere, corpul îți dă toate semnalele și dacă știi să le asculți și le dai crezare, reușești să termini cursa cu capul sus, nu doar ca o instrucțiune pentru o tehnică bună de alergare, ci ca o metaforă pentru viață. Fii pozitiv și încrezător în tine și în instinctele tale!
Graba strică treaba. Imediat după start, alături de Marius, partenerul de cursă, m-am rupt practic de restul grupului lăsându-l în urmă, depășind totodată mulți alți participanți la maraton. În jurul kilometrului 27, am început, încetul cu încetul să clachez, iar pe la kilometrul 32 am vrut chiar să abandonez cursa. Dar încurajările continue din partea lui Marius și aclamațiile celor din jur, plus fanfarele pe lângă care tot treceam din 5 în 5 km, m-au determinat să termin cursa, când mergând, când alergând. Este foarte important să-ți cunoști ritmul, să ți–l respecți și să nu te lași dusă de val, intimidată de ceilalți alergători mai rapizi ca tine. Ca și în cazul nașterii, când ți se face perfuzie cu oxitocină ca să-ți grăbească travaliul, să termine doctorul mai repede cu tine, durerile sunt mult mai mari, de multe ori devinind insuportabile și astfel ajungi să ceri singură cezariana. În cazul maratonului, dacă nu-ți respecți ritmul și pornești mult prea repede, mult prea devreme în ideea de a termina repede cursa, riști să o abandonezi.
Oricine poate deveni maratonist. Dar este nevoie de o schimbare de mentalitate, de paradigme. Eu Stau, tu stai, el sta! (Imnul de Stat) descrie cel mai bine starea de pasivitate a poporului român, care conștientizează că sistemul este infect, care se plânge de soarta lui nefericită, de legile totalitare, de corupția de la orice nivel, dar care nu prea are initiațive, și nici nu prea pune mâna să facă nimic, nici măcar atunci când i se dă ocazia să facă ceva! Trebuie să ne schimbăm optica, să fim mai responsabili, să fim mai proactivi! Avem nevoie de oameni pozitivi în jurul nostru, care să ne încurajeze atunci când suntem pe punctul de a ceda.
Mulțumesc pe această cale tuturor celor care m-au încurajat. Și mulțumesc din suflet pentru că mi-ați amintit că există încă o mulțime de oameni buni care își trăiesc viața la maxim. Distanta parcursă la maraton nu ar fi fost posibilă fără ei, fără voi.
Da, lumea nașterii are multe de învățat de la maratoniști. Nu există niciun motiv pentru a sta în calea cuiva, din contră, trebuie să-l ajuți să treacă mai departe! Momentul nașterii ar trebui să arate la fel, viața noastră, în general, ar trebui să arate la fel. Nu sta în calea femeii care vrea să-și aducă pe cale fiziologică, naturală copilașul – chiar dacă travaliul este mai lung, fii alături de ea, susține-o, felicit-o pentru că ea pur și simplu încearcă să-și trăiască nașterea în ritmul ei… la fel ca tine, maratonist sau nu! Viața este mult mai plăcută astfel!
Cu: Simona Petroaie
În urma campaniei “Stop Violenței Obstetrice” pentru care m-am născut maratonistă, am reușit să strângem 170euro și 285ron din totalul de 1,200Euro. Mulțumesc pe această cale Lilianei Stan, Iuliei Deneș, Cătălinei Oprea, Simonei Petroaie, Elisei Stelli, Ancăi Sfetescu, Laurei Paraschivu, Roy Doolittle, Aureliei Smaranda, Alesi Santef, precum și celor 3 anonimi pentru contribuțiile lor. Vă vom ține la curent cu tirajul exact al Ghidului pentru o Naștere Conștientă “Îndrâznesc să Nasc!” precum și cu distribuția lui.
Informarea corectă este crucială!
Irina Thiery
Lion Mentor Association
