Numeroasele incertitudini legate de coronavirus, precum și realitățile distanțării sociale, schimbă totul despre sarcină, naștere și perioada postpartum, de la modul în care medicii iau tensiunea arterială până la rolul membrilor familiei în timpul nașterii.
Prof. dr. Karin Mölling este un reputat virusolog german, fost profesor și director al Institutului de Virologie Medicală de la Universitatea din Zurich. Într-un interviu preluat de pe 3dots.ro și-a exprimat punctul de vedere diferit față de dogma oficială de răspândirea noului coronavirus.
”Izolarea la domiciliu este singurul lucru de care mă tem. Este greșit! De aceea mă implic şi mă enervez. Avem nevoie de aer și soare, aerul diluează virușii și radiațiile ultraviolete îl ucid. De altfel, sper să apară cât mai curând posibiitatea de a face teste rapide, care să elimine izolarea la domiciliu. Am fost întrebată ce pot spune despre bătrânii care merg la plimbare. Nu pot spune decât: da, ar trebui să o facă. Aerul proaspăt este bun, diluează viruşii. Al doilea lucru care este bun în acest sens este soarele, radiațiile ultraviolete ucid virușii. Viruşii fac parte din viața noastră, precum microorganismele și bacteriile. Sunt mai vechi în lume decât noi și sunt foarte flexibili și adaptabili. Viruşii sunt foarte adaptabili şi schimbători. Noul coronavirus nu este cel mai rău dintre ei, deoarece are un sistem de corecție care în cazul în care ar suferi mutații prea mari s-ar autodistruge.”
Care este riscul ca gravidele să se infecteze cu COVID-19? Este mai riscant pentru femeia însărcinată să contracteze acest virus?
În prezent, nu știm dacă femeile însărcinate au risc mai mare de a se îmbolnăvi de COVID-19 decât publicul larg și nici dacă sunt mai predispuse să aibă boli grave ca urmare a contractării virusului. Ceea ce este cunoscut însă este faptul că femeile însărcinate suferă modificări ale corpului lor care le pot crește riscul apariției unor infecții.
Cum se pot proteja gravidele împotriva COVID-19?
Covid-19 nu crește riscul unei nașteri premature sau să provoace malformații fătului. Femeile însărcinate ar trebui să facă aceleași lucruri ca și publicul larg pentru a evita infecția, nu intră la regim special 🙂
În primul rând, virusul nu rezistă căldurii din interiorul corpului nostru, decât dacă a fost capabil să migreze în tractul respirator, singurul tropism „respirator”, dacă putem să-i zicem așa, care îi place și unde ar putea crea probleme.
Prin urmare, este foarte important să consumăm, în timpul zilei, toate băuturile calde posibile, precum ceai, ceai din plante, supe sau pur și simplu apă caldă. Lichidul fierbinte neutralizează virusul și nu este dificil să le absoarbă. Astfel, covid-19 ajunge în stomac, unde va fi distrus de aciditatea stomacului. Statul la soare împiedică infectarea cu covid-19.
Poate COVID-19 să creeze probleme pentru o sarcină?
În momentul de față, nu există dovezi cum că Covid- 19 cauzează probleme în timpul sarcinii sau dacă afectează sănătatea copilului după naștere.
Dacă o femeie însărcinată are COVID-19 în timpul sarcinii, îi va răni copilul?
Potrivit unui studiu publicat în revista științifică The Lancet în luna februarie, nu există dovezi științifice susținute care să arate că femeile însărcinate pot transmite infecția în embrioni, fie în etapele finale ale sarcinii, fie în timpul nașterii.
COVID-19 și laptele matern
Nu se știe mult despre modul în care este răspândit COVID-19. Răspândirea de la persoană la persoană se crede că are loc în principal prin vaporii respiratori produși atunci când o persoană infectată tușește sau strănută, similar cu modul în care se răspândește gripa și alți agenți patogeni respiratori.
În studiile limitate la femei cu COVID-19 și la alte infecții cu coronavirus, sindromul respirator sever acut (SARS-CoV) nu a fost detectat în laptele matern deci nu se știe dacă mamele cu COVID-19 pot transmite Covid-19 prin laptele matern.
În afara cadrului imediat ulterior postpartumului, se recomandă ca proaspăta mămică, mai ales dacă are gripă, să continue alăptarea. Alăptarea protejează bebelușul când mama sau vreun membru al familiei este bolnav. Dacă bebelușul este bolnav, va dori să sugă și mai mult, deci continuă alăptarea! Ține bebelușul cu tine mereu și alăptează-l la cerere, oriunde ai fi și ori de câte ori își dorește!
Nu intrați în panică și nu uitați să vă bucurați din plin de perioada cu burtică, de venirea pe lume a bebelușului, dar și de alăptare. Sunteți perfecte și suficiente pentru bebelușii voștri!
Cunoașterea este putere!
Lion Mentor Association