Klaus Iohannis: Imi doresc un sistem sanitar in care pacientul sa fie cu adevarat in centrul sistemului, sa stie care ii sunt drepturile, iar acestea sa-i fie respectate, un sistem in care personalul medical sa fie salarizat corespunzator si apreciat la adevarata sa valoare.
Lion Mentor Association: Cu domnul Klaus Iohannis abia ieri am reusit sa luam legatura si astazi am primit pozitia domniei sale sub forma acestei scrisori.
Klaus Iohannis: Stimată doamnă Irina Thiery,
De foarte mulţi ani, sistemul medical românesc, deşi considerat o prioritate naţională, are de suferit în principal din cauza acţiunilor fără viziune şi a lipsei unei strategii naţionale de sănătate pe termen lung care să privească resursa financiară cheltuită în sănătate ca pe o investiţie în viitor.
Din nefericire, în toţi aceşti ani a lipsit o abordare coerentă de durată şi un acord general asupra modului în care ne dorim să arate sistemul sanitar din România, dincolo de graniţele politicului. Au existat multe idei bune şi initiative, dar care nu au fost continuate şi implementate durabil, în beneficiul pacienţilor, al personalului medical şi tuturor cetăţenilor.
Vă înţeleg nemulţumirile şi vi le împărtăşesc, de 25 de ani aşteptăm cu toţii o schimbare adevărată, fiindcă tot de atâţia ani, pacienţii români au fost cei care, alături de medici, au simţit zilnic povara ineficienţei sistemului. Regulile jocului trebuie schimbate profund şi în sistemul sanitar.
Ca Preşedinte al României, voi insista ca sănătatea să fie tratată ca un factor cheie de dezvoltare a societăţii, ca o componentă esentială a investiţiilor pe termen lung şi nu ca o povară. Investiţia în sănătate înseamnă investiţia în educaţie pentru sănătate, în resursele umane şi în infrastructura sanitară, toate acestea coroborate ar conduce la o creştere a calităţii actului medical, în beneficiul pacientului.
Îmi doresc un sistem sanitar în care pacientul să fie cu adevărat în centrul sistemului, să ştie care îi sunt drepturile, iar acestea să-i fie respectate, un sistem în care personalul medical să fie salarizat corespunzător şi apreciat la adevărata sa valoare.
Avem nevoie de un sistem sanitar umanizat, în care pacientul să fie tratat cu blândeţe şi empatie, cu toate că astăzi în multe spitale din ţară realitatea este cu totul alta.
Îmi doresc o Românie a lucrului bine făcut, în care banii publici, şi aşa insuficienţi, să nu mai fie risipiţi pe servicii ineficiente, ci să fie direcţionaţi corect, astfel încât problemele de sănătate să fie rezolvate cât mai aproape de pacient şi în modul cel mai eficient din punct de vedere al costurilor.
Într-o Românie a lucrului bine făcut, spitalele vor avea un management performant, nu politizat, care să susţină dezvoltarea şi împlinirea profesională a medicilor şi personalului medical, astfel încât aceştia să nu mai fie nevoiţi să plece în altă ţară pentru a putea avea un trai decent.
Viitoarele mămici au nevoie de spitale în care să se simtă în siguranţă, spitale dotate cu echipamente moderne şi cu personal bine instruit, dar sunt convins că toate aceste lucruri nu se pot schimba de la sine. Pentru mine este foarte clar că nu putem avea un sistem medical performant dacă rămânem in această etapă de subfinanţare cronică.
În programul meu prezidential am propus o alocare bugetară spre 6% din PIB pentru sănătate. Trebuie să înţelegem că banul cheltuit eficient în sănătate este de fapt o investiţie în viitor şi este la fel de importantă ca şi cea în educaţie, nici una, nici cealaltă nu pot fi tratate ca simple cheltuieli administrative.
Stimată doamnă,
Conform atribuţiilor sale, Preşedintele României reprezintă un mediator între factorii de decizie din sfera sănătăţii publice şi societate şi este dator să cunoască marile probleme de sănătate publică şi felul în care decidenţii politici răspund la acestea.
În mine, ca Preşedinte al României, veţi avea un partener deschis la dialog, care va susţine rezolvarea marilor probleme din sistem, aducând la aceeaşi masă toţi decidenţii pentru ca împreună să găsească cele mai bune soluţii. Din punctul meu de vedere, în România lucrului bine făcut, sistemul sanitar este unul normal, în care respectul faţă de pacient şi medici stă la baza desfăşurării unui act medical de calitate.
Vă garantez că toate problemele punctuale pe care dumneavoastră le-aţi ridicat vor ajunge pe masa specialiştilor din Comisia de Sănătate a PNL pentru a-şi găsi cea mai bună rezolvare.
Cu stimă,
Klaus Iohannis
Lion Mentor Association