Studii mai vechi sau mai recente demonstrează o legătură deja irefutabilă între mercurul sau aluminiul conținut de vaccinuri și anumite boli. Iar noi am cercetat cu precădere legătura existentă între vaccinuri și autism. Rezultatele studiilor efectuate începând cu anii ’90 și până astăzi sunt uimitoare. Acestea vin pe fondul creșterii ratei de bolnavi de autism în SUA și Marea Britanie și, de asemenea, pe fondul amplificării polemicilor pe tema vaccinurilor și a obligativității acestora, precum și pe tema nocivității vaccinurilor pentru copiii cu un anumit bagaj genetic sau cu anumite sensibilități, prezentate după cum urmează.
Astfel, potrivit lucrării „Annals of Epidemiology” de CM Gallagher și MS Goodman, publicată în anul 2009, imunizarea nou-născutului cu vaccinul contra Hepatitei de tip B a fost recomandată în 1991; cu toate acestea, constatările în privința efectelor acestuia sunt amestecate. The Vaccine Safety Datalink Workgroup a raportat că nu există nicio asociere între vaccinul contra Hepatitei B, administrat la naștere, și episoade febrile sau evenimente neurologice adverse. Alte studii au constatat asocieri pozitive între vaccinarea contra Hepatitei B și infecții ale urechii, faringită și artrită cronică; precum și între o astfel de vaccinare și primirea de intervenție timpurie/ servicii de învățământ special (în probele de probabilitate ale copiilor din SUA). Numărul copiilor cu tulburare de spectru autist (ASD) înregistrează o creștere în ceea ce privește numărul cazurilor tratate pentru intervenție timpurie/ servicii de învățământ special. Baieții care au fost vaccinați împotriva Hepatitei B în timpul primei luni de viață au avut un risc de trei mai marede îmbolnăvire de ASD comparativ cu băieții nevaccinați. Riscul a fost mai mare în cazul băieților de culoare.
O altă lucrare intitulată „Contribuie adjuvanții de aluminiu din vaccinuri la creșterea prevalenței autismului?”, semnată de Tomljenovic Shaw, arată că aluminiul (Al), cel mai frecvent utilizat adjuvant pentru vaccinuri, este o demonstrată neurotoxină și un puternic stimulator al imunității. Prin urmare, adjuvantul Al are potențialul de a induce boli neuroimune. Rezultatele studiilor citate în această lucrare arată că copiii ce provin din țări cu cea mai mare prevalență a ASD au cea mai mare expunere la aluminiul din vaccinuri. De asemenea, aceleași studii mai arată că creșterea expunerii la adjuvanți de Al se află într-o strânsă legătură cu prevalența ASD în SUA, observată în decursul ultimelor două decenii și că o corelație semnificativă există și între cantitățile de Al administrate preșcolarilor și prevalența actuală a ASD în șapte țări vestice, în special la copiii cu vârsta de 3-4 luni. Aceste date indică faptul că legătura dintre aluminiul din vaccinuri și ASD ar putea fi cauzală.
În lucrarea „Autoimunitatea” publicată în anul 2005 și semnată de Molina Shoenfeld, se arată că vaccinurile, în mai multe rapoarte, s-au dovedit a fi urmate temporar de un nou debut al bolilor autoimune. Aceleași mecanisme care acționează împotriva invaziei infecțioase a gazdei, se aplică în mod egal la răspunsul gazdei la vaccinare. Vaccinarea împotriva difteriei și anatoxinei tetanice, poliomielitei și vaccinurile împotriva rujeolei și GBS (Guillain-Barré Syndrome) sunt exemple de vaccinuri cu caracteristile prezentate mai sus. De asemenea, această teorie a fost acceptată și pentru vaccinarea împotriva oreionului și rubeolei și pentru dezvoltarea de trombocitopenie autoimună.
În „Journal of Toxicology and Environmental Health” de Gayle DeLonga se arată că a fost găsită o asociere pozitivă între prevalența autismului și vaccinarea din copilărie, în rândul populației americane. „Motivul pentru creșterea rapidă a autismului în Statele Unite ale Americii, care a început în anii 1990, este un mister. Cu toate că oamenii au, probabil, o predispoziție genetică de a dezvolta autism, cercetătorii bănuiesc că este, de asemenea, nevoie de unul sau mai mulți factori de mediu declanșatori. Unul dintre aceștia ar putea fi bateria de vaccinare pe care o primesc copiii mici. (…) O relație pozitivă și semnificativă din punct de vedere statistic a fost găsită: cu cât este mai mare proporția copiilor care primesc vaccinarea recomandată, cu atât mai mare a fost prevalența autismului sau a deficiențelor specifice de vorbire (de limbă). O creștere de 1% a vaccinării a fost asociată cu o suplimentare de 680 de copii suferinzi de bolile menționate.
„Environmental Health Perspectives” publicată în 2005 și semnată de Thomas Burbacher, prezintă un studiu ce „demonstrează clar și neechivoc” că mercurul etilic, tipul de mercur găsit în vaccinuri, nu numai că ajunge în creier, dar lasă dublul cantității de mercur anorganic ca mercur metilic, tipul de mercur găsit în pește. „Această lucrare este revoluționară, deoarece puțin se știe despre mercurul etilic, și multe autorități de sănătate au afirmat că mercurul găsit în vaccinuri este „sigur”. Acest studiu aduce o critică puternică la adresa Institutului de Meidicină (IOM) din Nepal, care, în anul 2004, a recomandat renunțarea la ideea că există o conexiune între mercur și autism.”
Teoria că nivelul mercurului din sânge este în directă legătură cu autismul este reluată și în „Journal of Child Neurology” (de M. Catherine DeSoto, Robert T. Hitlan), publicată în 2007. Publicația citează rezultatele analizei unor probe de păr care demonstrează că persoanele cu autism ar putea fi mai puțin eficiente și mai variabile la eliminarea mercurului din sânge.
Potrivit lui Xavier Bazin, un actor de teatru implicat în proiecte în domeniul sănătății, aluminiul conținut de vaccinuri este toxic pentru organism, spre deosebire de un alt metal care este chiar benefic – fierul. Bazin îl citează în lucrările sale pe profesorul Romain Gherardi, un profesor de medicină în vârstă de 38 de ani, capul unui prestigios centru spitalicesc francez specializat în bolile neuro-musculare. Gherardi a descoperit în 1997 o nouă boală pe care a botezat-o myofasciitis macrofagic, descoperire pentru care a fost aclamat în întreaga lume. Profesorul susține că aluminiul din „pânzele albastre” caracteristice bolii myofasciitis macrofagic, observate în mușchiul deltoid în care este vaccinul injectat, provine din vaccinuri. După această descoperire, profesorul Gherardi a confirmat că 100% din pacienții săi au fost vaccinați cu un vaccin pe bază de aluminiu cu doi sau trei ani înainte de apariția bolii de care suferă. Gherardi a făcut și următorul experiment: a injectat un vaccin contra Hepatitei B în mușchiul unui șobolan… și a observat după câteva săptămâni, la microscop, toate caracteristicile bolii. Rămâne totuși o enigmă: de ce această boală a apărut la mijlocul anilor 1990, dacă adjuvanții de aluminiu din vaccinuri erau utilizați cu multă vreme înainte?
Răspunsul este de o simplitate luminoasă: pentru că s-a decis, la nivel mondial, la începutul anilor 1990, ca vaccinul să fie făcut în mușchi și nu sub piele, cum se întâmpla până atunci. Și cum Franța a decis să lanseze o campanie amplă pro-vaccinării împotriva Hepatitei B între anii 1994 și 1997, nu este deloc surprinzător faptul că aceasta a fost țara în care sute de cazuri au apărut subit. Myofasciita macrofagică este o boală foarte rară, din fericire, însă ea distruge existența celor care o au.
În anul 2004, Agenția de Medicamente franceză a recomandat în mod oficial stoparea tuturor cercetărilor cu privire la legătura dintre aluminiu și myofasciitis macrofagic. Dar, în cele din urmă, în 2013, această legătură a fost demonstrată în articolul publicat în BMC Medicine. Până atunci, toată lumea credea (sau a vroia să creadă) că aluminiul din vaccinuri se dizolvă în sânge. Dacă ar fi fost adevărat, în acest caz acel aluminiu nu ar fi putut provoca nicio boală: aluminiul ar fi fost atunci filtrat rapid prin rinichi și expulzat în urină. Dar, experimentele realizate pe șoareci arată că acest lucru nu se întâmplă așa. În realitate, 50% din particulele de aluminiu din vaccinuri migrează spre ganglionii limfatici, spre splină, iar apoi se acumulează în creier, susține profesorul Gherardi, potrivit lui Bazin. Și ceea ce a arătat profesorul Gherardi este că acest parcurs catastrofal al aluminiului către creier se produce doar într-un caz: atunci când injectarea vaccinului se face în mușchi. Deoarece această modalitate declanșează apariția celulelor sistemului imunitar (macrofage), care „înghit” aluminiul și împiedicî dizolvarea acestuia în sânge.
Mai mult decât atât: s-a descoperit chiar mai mult aluminiu în creierul șoarecilor atunci când dozele injectate au avut o concentrație scăzută de aluminiu. De ce? Pentru că dozele cu concentrație mare de aluminiu nu au putut fi „înghițite” de către macrofage – și, prin urmare, nu au ajuns în creier. „Ceea ce refută într-o manieră izbitoare argumentul laboratoarelor, care repetă pe toate tonurile că doza de aluminiu injectată este prea mică pentru a putea fi periculoasă.”
Și ca și cum aceasta nu ar fi fost suficient, profesorul Gherardi și echipa sa au reușit chiar să arate de ce boala nu atinge decât o fracțiune mică din cei care sunt vaccinați. Ca întotdeauna în cazul metalelor grele, este vorba despre o chestiune genetică. De exemplu, anumite persoane nu reușesc să elimine corect fierul pe care-l asimilează din alimentație – aceștia suferă de hemocromatoză, o boală genetică ce atinge o persoană din 200. Alte persoane nu se detoxifiază bine de mercur: în cazul acestora, consumul mare de peste sau prea multe plombe în dantură poate crea grave probleme cognitive.
În ceea ce privește aluminiul, profesorul Gherardi a arătat în mod admirabil că cei ce suferă de myofasciitis macrofagic aveau variații genetice rare și specifice în 34 de gene ce determină detoxifierea acestui metal.
Cunoasterea este putere!
Irina Thiery
Lion Mentor Association
