În fiecare an, Ministerul Sănătății (MS) ne amenință cu „epidemii” ca și consecință a scăderii ratei vaccinale. În această toamnă, conform MS, ne-am confrunta cu o epidemie de rujeolă. Dacă însă ești puțin curios și dornic de informare corectă, afli imediat că majoritatea cazurilor de rujeolă s-au semnalat în perioada ianuarie-aprilie și că numărul lor a scăzut considerabil în cursul lunilor iulie și august. Ce nu anunță însă MS și mă gândesc că trebuie să existe un motiv serios pentru care omite acest lucru, este faptul că au fost recuperate vaccinările la 573 de copii cu vârste între 1 și 15 ani, dar și mai rău, ascund faptul că celor două cazuri de deces confirmate nu erau recomandate vaccinul ROR, și, uimitor, nu anunță nici faptul că acei copii îmbolnăviți nu au fost vaccinați din simplul motiv că nu erau în țară și nici nu erau în evidența vreunui medic de familie. În județul Bistrița, unul dintre cele mai mari focare, rata vaccinării este de peste 95%.
În consecință, avem dubii serioase cu privire la realitatea afirmațiilor autorităților, în condițiile în care în numeroase rânduri au dat dovadă de incompetență crasă în a gestiona și soluționa crize anterioare cu adevărat grave, cum ar fi cazul Colectiv, cazul bebelușilor cu SHU, cazul dezinfectanților diluați, etc., în care nici până la această dată anchetele nu au fost finalizate. Așadar, am solicitat detalii și informatii suplimentare legate de comunicatul Ministerului Sănătății referitoare de așa-numita „epidemie” de rujeolă. Astfel, asteptăm publicarea de informații cum ar fi: statusul vaccinal al tuturor cazurilor diagnosticate cu rujeolă, inclusiv pentru cei trei copii decedați (pentru ce au fost vaccinați și cu cât timp înainte de diagnostic), copiile analizelor de confirmare în laborator a diagnosticului de rujeolă, copiile rapoartelor de autopsie efectuate pentru cei trei copii decedați, care să conțină raportul de cauzalitate directă dintre decese și rujeolă, etc.
În Romania, la ora actuală, NU există un sistem real și eficient de raportare a efectelor adverse ale medicamentelor, inclusiv ale vaccinurilor, ca atare informația reală este escamotată și publicul este ținta unor campanii de presă agresive, menite să inducă panică, și să atragă săre vaccinare părinții neinformați.
Mai jos puteți citi solicitarea noastră către Ministerul Sănătății precum și răspunsul tipic evaziv, „spălându-se pe mâini” cum că MS nu deține informațiile solicitate de noi și că ar trebui să ne adresăm altor instituții ale Statului:
Acest text este redactat și publicat pentru ca voi, părinții, și nu numai, să luați decizii în cunoștință de cauză. Pe cât posibil, încercăm să vă ajutăm în acest proces.
Informarea corectă este crucială!
Irina Thiery,
Lion Mentor Association