În cele din urmă, am ales să îmi onorez chemarea lăuntrică de a facilita organizarea de Corturi Roșii pentru întruniri ale femeilor de la 0 – 140 ani.
Veți spune: ce este totuși un Cort Roșu?
Aleg să păstrez această denumire, cu recunoștință pentru perioada demult apusă când aceste Corturi Roșii (The Red Tent, căutați pe internet atât filmul, cât și cartea cu același nume) au luat ființă în spațiul fizic. Dar menționez încă de la început că nu rămân condiționată de ideea de Cort Roșu și principiile lui într-un mod excesiv, rigid sau fixist.
Las curgerea vie, firească, armonioasă, în rezonanță cu fluxul universal să se instaleze și să dea formă oricărui Cort Roșu organizat, și subliniez că această denumire este doar o etichetă pe care am ales s-o păstrez doar pentru că a fost prima care a apărut pe ecranul investigațiilor mele și al mesajelor ce au ajuns la mine.
Cortul Roșu reprezintă întrunirea FEMEILOR în ADEVĂR VIU. Un grup de femei se întrunesc la lună plină, nouă sau în alte momente ce marchează o trecere (echinocții, solstiții etc.) cu scopul articulat, sau nu, de a CREA un spațiu SACRU, de o frecvență anume, în care VINDECAREA lor devine un produs secundar al activităților ce au loc la o astfel de întrunire.
Un spațiu sacru aduce în manifestare doar activități înălțătoare, creative, pline de energia inspirației divine dar reprezintă și un substrat solid ce susține descărcări emoționale, deblocări fizice/mental-emoționale, eliberări de frici, furii, frustrări, tristeți bine mascate etc.
Un spațiu sacru echilibrează în perfectă armonie lumina și umbra din fiecare femeie și nu suprimă niciuna în detrimentrul celeilalte. Nu există corect sau greșit, există doar ceea ce este și este scos la suprafață, la lumină. Împreună, prin energia grupului creată, ne vom susține în vindecarea rănilor acumulate de-a lungul acestei vieți dar și cele transmise pe linia generațiilor femeilor din arborele nostru genealogic, cât și a rănilor feminine colective create de-a lungul istoriei.
Vindecările nu au loc instant, nu există o rețetă fixă și nicio abordare standard tip tratament cu „pilula magică”. Vindecarea reprezintă un întreg proces cronofag (și energofag) care începe cu CONȘTIENTIZAREA. Fără forța conștientizării, a clarității, nu vom identifica niciodată adevărata cauză a unei răni, blocaj sau dizarmonii.
Femeile împreună sunt o forță vindecătoare a nodurilor energetice care ne țin omenirea într-un cerc vicios al dezechilibrului, artificialului, falsului, murdarului, meschinului.
Cu fiecare rană curățată renaște o femeie nouă. O femeie vindecată contribuie la minimizarea dezechilibrului umanitații. Femeile dau naștere generațiilor, ele nasc viitoarea omenire, ele au responsabilitatea asumării unui salt în conștiință. Saltul în conștiință implică în primul stadiu CURĂȚAREA rănilor actuale, eliberarea blocajelor acumulate și apoi putem intra în discuție despre crearea unei lumi noi cu o altă frecvență.
Fiecare Cort Roșu va avea o tematică anume. Subiecte precum: renașterea, ciclul menstrual, arhetipuri feminine, mămicia, crearea unui spațiu sacru, binecuvântarea pântecului, cuplul sunt doar câteva dintre ele.
În funcție de tema respectivă, de fazele lunii, de energetica grupului și de alți factori, va fi ales materialul de lucru pentru întrunirea respectivă. Materialul de lucru e vast și poate consta în diferite practici, meditații ghidate, meditații prin sunet, în liniște, dans, cântec, cântat la fluiere, circle talks, binecuvântări ale pântecului, meditații pe respirație îmbinate cu onorarea tuturor elementelor (apă, foc, aer, pământ, eter) cât și inițierea în manufacturarea de obiecte sacre. Mama Pământ și Tatăl Cer vor fi prezenți la fiecare întrunire.
În Cortul Roșu, fiecare femeie este ÎNTREAGĂ. Nu este doar soră, mamă, fiică, iubită, soție, fecioară, contabilă, mătușă etc.! Este COMPLETĂ ȘI COMPLEXĂ! Și astfel este ONORATĂ!
Pe data de 18 august, 2016 la complexul Comercial Micro 40, Bulevardul Milcov 46 din Galați, de lună plină, invit femeile de la 0-100 de ani sa își onoreze latura creativă! Tematica acestui Cort Roșu este: Trezirea Creatoarei. Mai multe detalii despre acest prim Cort Roșu aici.
”Noi nu ne naștem femei, ci DEVENIM femei!”
Irina Dobre,
Lion Mentor Association