Cu ce gânduri am pornit și unde am ajuns… Sau mai bine spus, dacă odată, nu de mult, acum 2 luni, eram acea optimistă convinsă, acum nu că sunt pesimistă, sunt de-a dreptul scârbită de cât de ușor se lasă o lume întreagă arestată la domiciliu! Scârbită de cât de ușor se lasă o lume întreagă prostită de lozinca „pentru sănătatea publică”! Scărbită să constat că frica unora este mai valoroasă decât libertatea fiecăruia dintre noi! Personal, prefer să fiu bolnavă în libertate, decât sănătoasă în totalitarism! Până la urmă despre asta este vorba!
15 martie De la iureș la izolare
O chestie microscopică, covid-19, reprezintă spaima celor 7 continente, inamicul invizibil al planetei. Pe cât de mic, pe atât de îndrăzneț, pentru că a impus propria lui lege care a băgat practic aproape 4 miliarde de oameni în arest la domiciliu. Dușmanul omenirii pune totul la îndoială și deranjează ordinea publică. Totul se va pune la loc, doar că altfel. Și câți dintre noi suntem dispuși să acceptăm această realitate?
Ceea ce marile puteri occidentale nu au putut obține în Siria, Libia, Yemen, dușmanul omenirii l-a obținut brusc fără prea mic efort (încetarea focului, armistițiul, etc). Ceea ce armata algeriană nu a putut obține, a obținut-o inamicul omenirii, Covid-19 (Hirakul s-a încheiat). Ceea ce nu au putut obține partidele de opoziție, această chestie microscopică a obținut (amânarea alegerilor locale, mai puțin în Franța). Ceea ce întreprinderile nu au putut obține, a obținut acest virus (reduceri fiscale, credite cu rată zero, fonduri de investiții, scăderea prețurilor materiilor prime strategice). Ceea ce nu au putut obține ministerele de învățământ, acest inamic invizibil a reușit (implementarea platformelor pentru învățământul la distanță) Ceea ce naționaliștii economici n-au reușit, a reușit Covid (producția locală care este ”necontaminată” va înlocui chinezăriile.)
Dintr-o dată părinții învață să trăiască 24/24 cu copiii. Oamenii sunt mai conștienți ca niciodată de sănătate și igienă! Descoperim că putem trăi cu foarte puțin. Inamicul planetei pune oare punct consumerismului?! Începem oare să apreciem viața în simplitatea ei? O fi bine. n-o fi bine?!
Dușmanul omenirii ne pune pe toți în aceeași barcă, realizăm dintr-o dată că avem cu toții aceeași identitate umană în fața inamicului. În doar câteva zile EL ne-a privat pe toți, mic – mare, sărac – bogat, sănătos – bolnav, de toate drepturile. Cu toții suntem în arest la domiciliu!
A durat doar câteva zile pentru ca umanitatea să-și dea seama că nu este altceva decât suflare și praf, ale cui? Cine suntem? Cât valorăm? Aș zice să punem la îndoială „umanitatea” noastră testată de covid-19, să rămânem mai degrabă aproape unii de alții și să ne iubim, să lăsăm măștile, atât la propriu cât și la figurat, și să nu uităm să ne bucurăm unii de alții și să râmânem uniți! Se pare că Covid-19 a resetat umanitatea, iar ceea ce părea, dintr-un optimism naiv, a fi un vis frumos de vară este de fapt coșmarul vieții!
24 martie Schimbare de miniștri
Ministrul Sănătății, Costache, a demisionat la o lună de la depistarea primului român cu covid-19, după ce a anunțat că dorește testarea Bucureștenilor. Propunerea fostului ministru a părut nerealistă, de vreme ce în ritmul folosirii a 3.000 de teste pe zi, nu doar că ar fi consumat puținele resurse de care dispune în acest moment România, dar ar fi creat și o discriminare în raport cu restul populației, din alte zone ale țării. În plus, testarea ar fi durat ani. Și în contextul fricii contaminării cu covid-19, de câte cadre medicale este nevoie pentru a efectua aceasta testare?
Între timp, autoritățile britanice aduc la cunoștința propriului popor faptul că cei vaccinati antigripal intră în categoria celor cu risc ridicat pentru contaminarea cu covid-19. Apropos, anul trecut s-au înregistrat mult mai multe decese de gripă decât sunt anul acesta de covid.
25 martie Încep bombardamentele emoționale și despre tineri răpuși
De astăzi au început să ne bombardeze și cu drame despre tineri morți de covid. Este cazul unei fete de 16 ani din Franța. Nu știu voi cum sunteți, dar eu sunt revoltată când citesc declarațiile beitei mame, cum au decurs ultimele zile ale bietei fete. Numai în pielea acestei mame nu aș vrea să fiu. Să fie testat de două ori copilul și ambele rezultate să iasă negative, la două spitale diferite, să-i dea „ok” doctorul că fiica este în siguranță, motiv pentru care mama ignoră „plânsetele” copilului cum că avea dureri în inimă, și la câteva ore s-o suni să-i spui că copilul este grav și intubat și ar fi bine să prezinte repede la spital în crucea nopții! La 1 noaptea când ajungi în spital să afli că i s-a făcut un alt test covid și că ar fi ieșit pozitiv și care ar fi ucis copilul în final?! Și drama continuă, mamei i se spune că este ultima oară când își vede copilul, și așa a și fost! Oameni buni, asta se întâmplă la cel mai mare spital de copii din Franța, în Paris, nu în vreun spital județean românesc! Dați-mi voie să nu pun botul, și să suspectez că acest suflet inocent de 16 ani poate s-a stins și din alte motive, cum ar fi infarctul, sau chiar al malpraxisului, având în vedere numărul mare de teste la care a fost supusă, sau în urma tratamentului, având în vedere că nu i s-a pus un diagnostic clar de la început. Voi reveni ulterior, dacă mai apar și alte detalii.
28 martie 12 experți de renume modial contra strategiilor oficiale
Am publicat opiniile câtorva experți de renume mondial în domeniul medical despre criza mondială creată de Coronavirus, opinii care contrazic declarațiile oficiale ale Ministerelor de Sănătate precum și știrile din mass-media. Vă invit să le citiți ca să fiți informați, nu de alta!
2 aprilie Deșteptarea
Au trecut două săptămâni de când suntem în arest la domiciliu. Două săptămâni de când ni s-a impus distanțarea socială! Două săptămâni de când părinții care nu locuiesc cu copiii lor nu i-au mai strâns în brațe! Două săptămâni de când bunicii își văd nepoții de la geam! Si nu doar local, pe o străduță necirculată de la periferia orașului, ci tot mapamondul! Două săptămâni de când granițele s-au închis, și cu toate acestea mii și mii de români sunt lăsați să intre în țară din zone roșii ale crizei!
Au trecut două săptămâni de când România a cerut derogare de la CEDO! Cu alte cuvinte, Statul Român este „scuzat/îndreptățit” să încalce drepturile propriilor săi cetățeni în timpul stării de urgență. Pe scurt, România a renunțat la protecția drepturilor cetățenilor săi în stare de urgență, lăsând restrângerea sau anularea unor drepturi la latitudinea unui ministru,
Două săptămâni de când au început să curgă Ordonanțele Militare, despre care media ne reamintește că nu se comentează ci doar se execută! Mai mult, sunt zile când sunt anunțate chiar 2 ordonanțe în aceeași zi, una la prânz, și una seara! Pe vremea comunismului nu ordonanțele militare nu existau. Pe vremea comunismului nu exista nici „declarația pe proprie răspundere” ca să poți să ieși din casă! Două săptămâni de când totalitarismul se instaurează cu succes sub lozinca „pentru sănătatea publică, spre binele poporului!”
„Vom avea morti, dar îi vom avea indiferent de măsurile luate!” Luc Montagnier, Nobel Prize în medicină, în 2008.
Peste 86% dintre decesele de Covid au avut cel puțîn o boală mortală preexistentă. Cele mai frecvente fiind cele cardiovasculare, diabetul, tuberculoza și bolile renale. ”Decesul la un pacient confirmat cu Covid-19 NU poate fi atribuit unei boli pre-existente (cancer, afecțiuni hematologice .) și Covid-19 trebuie raportată ca și cauză a decesului, independent de condițiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19.”
Așadar, persoanele decedate au murit și cu Covid-19, nu de Covid-19. ” Uciși de/ răpuși de” sunt sintagme folosite cu un singur scop, să inducă frica în rândul cetățenilor pentru a controla cât mai eficient lumea! Pentru mine este un déjà vu, aceleași miniciuni, aceeași practică mincinoasă aplicată de autorități în strânsă colaborare cu mass-media ca pe vremea epidemiei de rujeolă. Deci ca și în cazul rujeolei, Covid-19 n-a provocat decesul unilateral al nimănui, poți spune însă că persoanele decedate au murit ca urmare a interferenței Covid cu bolile pre-existente și ca urmare a unui sistem imunitar cât se poate de precar! Este un abuz de putere să-i pui pe toți pe lista Covid.
Dr. Carmen Curea, medic la Sp. Colentina: „În Spitalul Colentina se tratau 2000 de oameni în fiecare lună. Unde sunt pacienții din Neuro, Hemato, Reuma, Derma, Gastro, Cardio, unde sunt cei din NeuroChirurgie, Chirurgie, Ortopedie, Urologie? Pe drumuri, între doctori – medici de familie sau alți medici specialiști care nici ei nu pot consulta decât urgențe!”
„De la un timp lumea nu mai moare decât de Covid-19. Asta au încercat și cu noi, ne-au ridicat persoana decedă într-un sac spunând că trebui să declarăm a murit de corovavirus. Nu vom face asta! De 3 săptămâni toată lumea moare de covid-19, nimeni de altceva, pe bune?!” a declarat o rudă a uneia dintre „victimele” Covid-19. Și nu este singura persoana care dezminte decesele puse în cârca covid-19.
De ce o fac, pentru că sunt nevoiți să-și justifice cumva măsurile abuzive, altfel nu-mi explic!
S-au ridicat spitale-corturi pentru a izola asimptomaticii, în condițiile în care spitalele sunt goale! Mare abuz! Orice asimptomatic pozitiv, deci persoana care nu are niciun simptom, poate fi băgat cu forța în lagărele lor medicale, cu pază militară și sub presiunea răspunderii penale. Vă reamintesc că tocmai s-au comemorat 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989!
10 aprilie Ferea, OMS!
Un membru executiv al OMS a declarat sus și tare că vor intra, chiar și cu forța dacă este cazul, în casele oamenilor ca să izoleze membrii vulnerabili ai familiilor și să-i ducă într-un loc demn de trăit! Ce să zic, no comment! Încă avem libertatea de gândire, așa că fiecare trage concluzia dorită!
Dar nici pe asta n-am s-o înțeleg. Germania dă afară toți intrușii, închide granițele, România își bagă concetățenii în carantină timp de două săptămâni, ca la ordin să-i trimită înapoi în Germania la cules de sparanghel, că deh, suntem mai fraieri. Aah, de precizat faptul că românașii noștri vor trece printr-un examen medical și vor fi obligaţi să intre din nou în izolare la fermele de sparanghel.
15 aprilie Intubarea – „Învățăm la locul de muncă”
S-a spart buba, ca să-mi citez o prietenă foarte dragă. Hotnews publică un articol despre intubare care-mi explică, de fapt, moartea subită a bietei fete de 16 ani din Franța! La începutul epidemiei, pacienții care sufereau de probleme de respirație erau tratați potrivit protocolului prin intubare. „Învățăm la locul de muncă. Majoritatea doctorilor sunt preocupați de evoluția negativă a pacienților a căror stare se deteriora sub ventilatoare și mulți au început să întârzie intubarea„, a declarat Kevin Wilson, profesor de medicină la Universitatea Boston.
Anesteziştii care intubau cazurile grave şi severe ale bolnavilor de Covid-19 şi-au dat seama că această infecţie virală nu se încadrează în nici un tipar clinic de pneumonie virală, în nici un tipar de ventilaţie mecanică asistată. Mai mult, că administrarea de volume crescânde şi în condiţii hiperbare de oxygen sunt inutile. Şi că 2/3 din cei care ajung la intubaţie nu pot fi salvaţi. Intubarea rapidă a fost astfel înlocuită cu nivele inferioare de susținere cu oxigen, precum canule nazale (mici tuburi pe nări), măști convenționale, oxigenare cu debit mare sau plasarea bolnavului pe burtă, care ajută plămânii. Unii se recuperează fără a avea nevoie de intubare. În cazul pacienților care necesită totuși un ventilator, acesta este reglat pentru a livra aer cu presiune mai mică.
E prima oară când un stat, SUA, suspendă cotizația către OMS pentru gestionarea iresponsabilă/ greșită a pandemiei! Bravos națiune! SUA îi reproșează OMS că dacă ar fi depistat mai repede pandemia, ar fi putut să izoleze mai repede China, și deci să împiedice răspândirea covid-19!
NYTimes anunță că autoritățile americane au greșit presupunând că peste 3.778 de decese au fost provocate de Covid când niciodată n-au fost testați pentru covid! Hope is on the way, hai cu trezirea!
18 aprilie Americanii sfidează pandemia
În mai multe state americane, oamenii au ieșit la proteste împotriva lockdown-ului!
”Societatea care renunță la libertățile esențiale pentru puțină siguranță temporară nu merită nici una, nici alta și le va pierde pe ambele” – Benjamin Franklin
20 aprilie Nemții protestează împotriva izolării
Nemții au dreptul la liberă exprimare și deci la protest. Românii, după renunțarea la CEDO, nu mai au acest drept!. Curtea Constituțională a Germaniei a hotărât că poporul german are dreptul să protesteze politic dacă respectă regulile de distanțare socială.
Brazilia, Canada, India, Irlanda de Nord, Liban urmează exemplul Germaniei! Hope is on the way, da?!
22 aprilie Botnița devine obligatorie din 15 mai.
30 aprilie Ordin de ministru al educației: toți copiii sunt obligați să facă școală online!
Secretarul de stat Dr. Horațiu Moldovan pune la îndoială morții de coronavirus anuntați de Guvern.
Dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat pt postul de televiziune Antena 3, că foarte multe dintre decesele anunţate în rândul pacienţilor cu COVID-19 nu sunt cauzate de infecţia cu noul virus, ci de bolile pre-existente. Aceste persoane ar fi murit oricum, iar virusul nu le-a grăbit cu nimic sfârşitul: “Sunt raportate multe decese la pacienți care mor din alte cauze. Urmărim zilnic raportările, 80% aveau comorbidități. Ar fi murit oricum. În apropierea morții, corpul cedează, imunitatea scade, apar tot felul de probleme. După părerea mea, fără să fim în posesia unor date statistice, sunt foarte mulți pacienți de care nu putem spune că au murit din cauza infecției cu COVID“, a subliniat Moldovan.
Cum spuneam, una este să mori DE covid-19 și este cu totul altceva să mori CU covid-19! Mă bucur să văd români cu coloană vertebrală, oameni asumați cărora nu le este teamă să scoată la iveală frauda medicală, economică și politică și chestionează acest terorism emoțional la care suntem supuși
Das Built, cel mai mare ziar european, a anunțat că măsurile de izolare la domiciliu pentru prevenirea răspândirii Covid-19 au fost „o greșeală uriașă”. Citând opiniile mai multor personalități de anvergură, Das Bild demonstrează că guvernul german a încălcat cu bună știință drepturile fundamentale ale oamului fără a asculta argumentele contrare, așa cum ar fi fost normal să facă.Fostul Ministru al Culturii, Julian Nida-Rümelin, a fost de părere că statisticile vehiculate masiv de presă și guvern au ajutat doar să stârnească teama și panica populației și nu au dus la o dezbatere rațională. „Cu Covid-19, apar în fiecare zi numerele astea uriașe care ne îngrozesc,” spune acesta. „Dar trebuie să punem problema altfel pentru a înțelege aceste cifre: câți oameni mor în Germania zilnic? Câți mor din cauza unui atac de cord? Câți de la cancer? Și câți din cauza Covid-19?”
12 mai – Dosar penal dacă strănuți și n-ai botniță
Ce facem oameni buni cu asmaticii sau cu cei care au alergii? Dar la surzi, cum vor mai comunica, bieții de ei cu botnița pusă? La ei s-a gândit cineva?
Danemarca refuză botnițele : “Nu avem nici o dovadă că măștile ajută în afara spitalului!” Din contră, autoritățile daneze și-au sfătuit cetățenii să nu-și pună botnițe, nici măcar în mijloacele de transport public! Henning Bundgaard, profesor de cardiologie la Universitatea Copenhaga, care efectuează un studiu privind eficacitatea măștilor de față: “Nimeni nu are documente care să dovedească faptul că în afara spitalelor măștile ar avea vreun efect. Și cred că este rațional să oferim această informație înainte de a le cere oamenii să poarte măști”. Mi se pare de bun simț!
în tot cazul, musiu Vela mănâncă „chekat” pentru că, conform Codului Penal, pentru ca un dosar penal să existe pe motiv de zădărnicirea combaterii bolilor, trebuie dovedit că inculpatul a îmbolnăvit pe cineva! „Aviz celor tentați să sune la 112 și să reclame pe cei fără mască: după ce procuratura clasează dosarul, că nu există fapta, cel reclamat poate primi numele denunțătorului și să îi facă plângere penală pentru inducerea în eroare a justiției. Așa că eu zic că aceia cu „spirit civic” să se gândească bine, sfatul ministrului s-ar putea să îi ducă pe ei la închisoare.”
Cunoașterea este putere!
Lion Mentor Association
PS: Dacă aveți timp, citiți și acest articol.
Credit photos: Traian Olinici