Nu se știe dacă sângele donat de persoanele vaccinate cu ARNm COVID-19 prezintă un risc pentru cei care îl primesc. Totuși, un număr tot mai mare de oameni nu sunt dispuși să-și asume niciun risc și solicită sânge care provine de la donatori nevaccinați.
Pe fondul înmulţirii morţilor subite, multe dintre ele mediatizate și în mass media, şi apariţiei a tot mai multe studii privind miocarditele post-vaccin, cererea de sânge de la nevaccinaţi este în creştere, iar afacerea se anunţă profitabilă.
Un caz de mare profil implică un copil de 4 luni, Will Savage-Reeves, din Noua Zeelandă, care are nevoie de o intervenție chirurgicală pentru o tulburare a valvei cardiace. Părinții săi, Samantha și Cole, au cerut ca fiul lor să primească sânge numai de la donatori nevaccinați anti COVID-19. În timp ce sângele nevaccinat este disponibil, medicii și spitalul au refuzat să dea curs cererii. Cazul a fost audiat în fața unui tribunal din Noua Zeelandă, care a fost de partea medicilor și a luat custodia copilului pentru a continua operația cu sânge vaccinat.1, 2,
Spitalul refuză cererea familiei de a primi sânge nevaccinat
Rezultatul cazului bebelușului Will poate servi ca un prevestitor a ceea ce a urmat. Spitalul a susținut că operația ar trebui să se desfășoare folosind sânge vaccinat, din cauza importanței de a găsi o potrivire de calitate. Cu cât stocul de sânge donat este mai mare, cu atât crește posibilitatea de a găsi potrivirea cea mai bună. În plus, potrivit lui Steve Kirsch, directorul executiv al Fundației de Cercetare pentru Siguranța Vaccinului, un alt argument al lor este: „Dacă ar fi existat vreun semnal de siguranță, vreo dovadă medicală clară, pentru utilizarea fără risc a sângelui vaccinat pentru transfuzii, acesta ar fi apărut până acum”. Ei vor, de asemenea, să mențină aparențele, dar a permite unui pacient să folosească sânge nevaccinat poate crea un precedent și riscul este foarte mare să nu existe atât sânge nevaccinat pe cât ar fi cererea de mare”a declarat Kirsch.3
„Dacă sunt de acord să folosească sângele donat de un nevaccinat, ar putea fi interpretat ca o recunoaștere că sângele vaccinat nu este sigur și ar putea duce la solicitarea tuturor donărilor de sânge de la nevaccinați, ceea ce ar crea apoi o penurie severă de sânge pentru un beneficiu îndoielnic.” În plus, Centrul de Sânge din Noua Zeelandă (NZBS) gestionează donările și transfuziile de sânge în Noua Zeelandă. Doar un medic specialist poate solicita donarea dirijată pentru ca bebelușul să primească sânge de la un nevaccinat. Dar, a remarcat Kirsch, „Clinicienii responsabili de operație au stabilit că nu există dovezi suficiente pentru a face o cerere specială… Spitalul nu poate obliga NZBS să facă ceea ce spun doctorii, de exemplu, chiar dacă medicii au fost de acord cu părinții, NZBS poate totuși să refuze să furnizeze sânge dacă nu consideră că cererea este justificată.” 4
Spitalul a susținut, de asemenea, că serurile cu ARNm „până în prezent rămân eficiente și sigure.”5 Potrivit lui Kirsch, „instanța, lipsită de capacitatea legală și tehnică de a pune la îndoială opinia medicilor, a luat în considerare expertiza lor.”6 Între timp, mass-media descrie cererea rezonabilă de a onora principiul precauției ca o teorie a conspirației și dezinformare imaginată de „anti-vaxerii” marginali. Un caz concret, a raportat The New York Times:7 „Cazul și argumentele științifice greșite ale familiei evidențiază pericolele continue ale dezinformării online și ale narațiunilor conspiraționiste”, spun experții. Disputa a „devenit o cauză celebră în cel mai toxic mod determinând o creștere a discursurilor instigatoare la ură pe platformele marginale unde teoriile conspirației sunt răspândite,” a declarat Sanjana Hattotuwa, cercetător la Disinformation Project, un grup de monitorizare din Noua Zeelandă.
Nu numai că serviciul de sănătate din Noua Zeelandă a refuzat cererea familiei, dar doi medici au primit autoritatea din partea Înaltei Curți din Noua Zeelandă de a lua deciziile medicale cu privire la copilul Will 8. Dar, șansa familiei a fost tocmai disponibilitatea imediată de sânge de la donatori nevaccinați.9
Într-un caz similar din Italia, un judecător a decis și el împotriva părinților care au solicitat ca transfuzia de sânge să fie doar de la donatori nevaccinați în timpul operației pe inimă a fiului lor în vârstă de doar 2 ani.10
Richard Hirschman, un îmbălsămar și director de pompe funebre cu peste 20 de ani de experiență, a declarat că, în perioada de când au fost lansate vaccinurile cu COVID-19, începând cu jumătatea anului 2021, el a găsit „cheaguri ciudate” în corpurile decedaților. „Când fac îmbălsămarea, trebuie să intru în venă. Și pentru procesul de îmbălsămare, trebuie să permit scurgerea sângelui. Astfel că am scos un cheag uriaș și lung – un cheag cu aspect fibros – înainte de îmbălsămare”, a spus Hirschman.11 „Cheagul seamănă cu un vierme alb, cauciucat, și nu roșu, ca un cheag normal. Dar faptul că cea mai mare parte a cheagului este diferită, compus dintr-un material alb, fibros, pur și simplu nu este normal”, a spus el, adăugând: 12
„De obicei, un cheag de sânge este neted; este sânge care s-a coagulat împreună. Dar când îl strângi, sau îl atingi sau încerci să-l ridici, în general se destramă… aproape că îl poți strânge între degete și să-l readuci din nou la sânge. Dar acest material fibros alb este destul de puternic. Nu este deloc slab. Îl poți manipula, este foarte flexibil. Nu este greu… nu este normal. Nu știu cum poate cineva să trăiască cu așa ceva în interiorul lor.”
Ceea ce este important de remarcat este că îmbălsămarii au raportat că au găsit cheaguri neobișnuite nu numai la persoanele decedate care erau vaccinate, ci și la cei care au necesitat transfuzie de sânge. Deci, deși nu știm care este riscul dacă primim sânge de la cineva care a fost vaccinat anti COVID-19, e clar că „riscul nu este zero”, a spus Kirsch.13
Un alt caz implică un copil, Alexander, care a primit o transfuzie de sânge de la o persoană vaccinată și a dezvoltat „un cheag enorm care s-a întins în cele din urmă de la genunchiul stâng, până la inimă” și a murit.14 Potrivit lui Kirsch, spitalul ar fi șters toate fișele medicale aferente:15 „Spitalul Sacred Heart din statul Washington a șters toate înregistrările despre moartea bebelușului Alex, care a murit din cauza unui cheag de sânge după ce a primit o transfuzie de la un pacient vaccinat. Dar nu mai există nicio dovadă a acestui fapt pentru că au șters tot, la fel cum CDC a șters toate datele care leagă vaccinurile de autism. Așa funcționează știința în zilele noastre.”
Este sigură transfuzia de sânge? Nimeni nu stie!
În S.U.A., o persoană are nevoie de sânge la fiecare două secunde.16 Dacă aveți o urgență medicală, efectuarea unei transfuzii de sânge poate fi salvatoare. Dar ar trebui pacienții să aibă opțiunea de a alege să primească sânge care nu a fost expus la vaccinuri cu ARNm COVID-19?
Crucea Roșie afirmă că urmează îndrumările de eligibilitate pentru donarea de sânge ale Administrației SUA pentru Alimente și Medicamente, care afirmă: „În majoritatea cazurilor, nu există timp de amânare pentru persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19 atât timp cât nu prezintă simptome și simţindu-se bine în momentul donării.”17 „În timp ce anticorpii care sunt produși de sistemul imunitar stimulat ca răspuns la vaccin se găsesc în fluxul sanguin, componentele efective ale vaccinului nu se găsesc”, a declarat Jessa Merrill, directorul de comunicații biomedicale al Crucii Roșii, pentru The Daily Beast.18
În continuare, după ce a vorbit Dr. Peter McCullough, cardiolog, internist și epidemiolog, Kirsch a raportat:19 „El a spus că va lua sângele vaccinat din cauza naturii critice a procesului de potrivire. Cu sângele donatorului, calitatea potrivirii nu ar fi la fel de bună, deoarece există un grup mai mic din care să se extragă și nu se potrivește doar grupa de sânge. Nimeni nu a cuantificat riscul folosirii sângelui vaccinat. El a spus că dacă riscul ar fi fost mare, ar fi fost observat până acum (nu sunt sigur că sunt de acord cu asta; există multă orbire intenționată pentru orice lucru asociat cu vaccinul).”
Mulți au contractat SIDA prin transfuzii de sânge contaminat
Patologul Dr. Ryan Cole a comparat necunoscutele actuale referitoare la „sângele vaccinatului” cu sângele contaminat cu HIV care a fost folosit pentru transfuzii în anii 1980:20 „Nu știm. Nimeni nu stie. Am cheaguri de la persoane decedate nevaccinate care au necesitat însă transfuzie la un moment dat și care ulterior au format cheaguri mari și au murit. Nicio bancă de sânge nu verifică. Nu se poate găsi, ceea ce nu se caută.” Acest lucru este asemănător cu băncile de sânge și cu hemofilii și HIV în anii 1980. S-ar putea să nu fie o problemă. Cu toate acestea, poate fi. Există teste disponibile din punct de vedere academic pentru a verifica dacă există proteine spike circulante. Este o neglijență criminală să nu se asigure siguranța stocării de sânge din cauza declarațiilor birocratice fără explorări științifice.”
În mod similar, în ianuarie 1983, după ce CDC (Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA) a dezvăluit dovezi care sugerează cu tărie că sângele și produsele din sânge transmiteau SIDA și boala era transmisă sexual, a recomandat băncilor de sânge să întrebe direct donatorii despre comportamentul lor sexual și să efectueze donații de sânge printr-o serie de teste si screeninguri.21
Comunitatea băncii de sânge a emis o declarație la scurt timp după aceea, afirmând că „întrebările directe sau indirecte despre preferințele sexuale ale unui donator sunt inadecvate” și nu recomandă niciun test de screening de laborator.22 După cum a menționat Encyclopedia.com:23 „De fapt, în primii ani ai bolii, multe dintre persoanele care au contractat SIDA au fost infectate prin transfuzii de sânge. Deoarece a fost nevoie de mai mult de cinci ani pentru a dezvolta un test pentru a verifica SIDA în sânge înainte de a fi utilizat într-o transfuzie, mulți oameni au contractat boala în spitale.
Epidemia de SIDA a continuat să crească în Africa și Asia în anii 1990 și chiar la începutul secolului al XXI-lea, deoarece multe națiuni au întârziat să adopte testele de sânge.” În anii 1980, temerile tot mai mari privind transfuziile contaminate i-au determinat pe mulți să refuze în totalitate sângele donat.
Acum, decenii mai târziu, medicii se confruntă din nou cu o problemă similară, de data aceasta însă cu sângele donat de vaccinați. Dr. Davinder Sidhu, șeful diviziei de medicină pentru transfuzii și transplant din sudul Albertei, Canada, a declarat pentru CTV News că primește cereri de sânge provenit de la donatori nevaccinați „cel puțin o dată sau de două ori pe lună în ultimele câteva luni.”25
Este dreptul tău să primești sânge de la cine vrei, de la vaccinat sau nevaccinat
În prezent, centrele de donare de sânge pot întreba despre vaccinurile făcute de donatorii lor,26 dar nu este garantat că aceste informații vor fi transmise consumatorilor. Crucea Roșie mai afirmă: „Dacă v-ați vaccinat anti COVID-19, va trebui să furnizați numele producătorului atunci când veniți să donați.”27
Cu toate acestea, este puțin probabil ca majoritatea spitalelor să divulge cu ușurință aceste informații atunci când vine vorba de a primi o transfuzie de sânge. Deci, care sunt opțiunile tale dacă cauți sânge de la un donator nevaccinat anti COVID-19? Donațiile direcționate, în care un donator donează sânge pentru un receptor specificat, sunt o opțiune, dar de obicei sunt utilizate numai în cazurile în care sângele care este potrivit receptorului nu este totuși disponibil din cauza unor tipuri de sânge extrem de rare.28
Donările autologe, sau autodonarea, sunt o altă opțiune, în care donați sânge pentru uz propriu, cum ar fi înainte de o procedură medicală precum o intervenție chirurgicală. În ambele cazuri, va trebui ca medicul dumneavoastră să trimită un formular de comandă de colectare specială a Crucii Roșii pentru a completa o donare de sânge autolog sau dirijată.29 De asemenea, a fost creată o campanie de donare „Sânge sigur” pentru a se potrivi donatorilor de sânge și destinatarilor care nu s-au vaccinat anti COVID-19. Deocamdată, aceștia acționează ca o resursă pentru a potrivi donatorii cu cei care au nevoie de sânge, dar speranța este că va fi înființată o bancă de sânge fără ARNm30. „Nu există încă o bancă de sânge cu sânge fără ARNm, nici măcar la noi. Şi, deşi am întrebat deja sute de clinici, în acest moment – cel puţin în Europa – toate refuză în continuare să permită dreptul de liberă alegere a sângelui pentru transfuzii cu ele – sau cel puţin nu vor să fie menţionate, pentru c,ă altfel, se tem de represalii. Cu toate acestea, vă promitem că nu vom renunţa până când nu vom putea oferi o reţea mondială de astfel de clinici. Bine de ştiut, există părţi ale lumii în care cel puţin alegerea donatorului este încă posibilă, la fel ca majoritatea ţărilor africane şi majoritatea statelor din SUA”
În tot cazul, în urma mediatizārii acestor cazuri precum copilul Will sau Alexander, a apărut idea unor bănci de sânge nevaccinat, care a fost luată în calcul de organizaţia Safe Blood Donation (SBD), care declară că lucrează pentru a se asigura că membrii săi pot obţine sânge nevaccinat, fie proaspăt, fie conservat, în cazul în care au nevoie de el. „Instalarea infrastructurii necesare necesită foarte mult timp, dar lucrăm la aceasta la viteză maximă. Suntem deja reprezentaţi în 18 ţări din Europa de Vest, în SUA, Canada, Australia, Asia şi în diferite ţări africane”, se arată pe siteul safeblood.ch „Vă rugăm să reţineţi că scopul nostru principal nu este să operăm propria bancă de sânge – acest lucru nu este posibil în acest moment din motive legale, dar lucrăm pentru a face acest lucru posibil -, ci să facem legatura între donatorii de sânge și primitori într-o clinică (partener medical) care să permită alegerea donatorului de sânge.”
Cunoașterea este putere!
Lion Mentor Association
Surse și Referințe
- 1, 3, 13, 19 Substack, Steve Kirsch’s newsletter December 3, 2022
- 2, 4, 5, 6, 8 Substack, Steve Kirsch’s newsletter December 7, 2022
- 7, 9 The New York Times December 5, 2022
- 10 Independent February 8, 2022
- 11 Rumble, Dr. Jane Ruby Show January 26, 2022, 3:02
- 12 Rumble, Dr. Jane Ruby Show January 26, 2022, 4:23
- 14 GoFundMe, Support for Baby Alexander Bly
- 15, 20, 31 Substack, Steve Kirsch’s newsletter December 4, 2022
- 16 American Red Cross, Importance of the Blood Supply
- 17, 27 Red Cross, When can I donate blood after receiving COVID-19 vaccine?
- 18 Business Insider August 21, 2021
- 21 HIV and the Blood Supply: An Analysis of Crisis Decisionmaking, 3. History of the Controversy, The CDC’s Public Meeting
- 22 HIV and the Blood Supply: An Analysis of Crisis Decisionmaking, 3. History of the Controversy, The Blood Bank Community’s Response
- 23 Encyclopedia.com, Excerpt from “And the Band Played On: Politics, People, and the AIDS Epidemic,” 1987
- 24 AP March 1, 1985
- 25 CTV News October 14, 2022
- 26 Children’s Health Defense December 1, 2022
- 28 Vice November 15, 2022
- 29 Autologous and Directed Donations
- 30 Safe Blood Donation