Multe dintre noi, mămicile care alăptăm, ne dorim să arătăm cât de natural şi firesc, dar mai ales frumos şi plin de iubire, poate fi acest gest. Din păcate nu toţi văd la fel alăptarea. Pentru că atât anul trecut cât şi anul acesta concursul Miss Alăptare a stârnit controverse, am dori să vă redăm părerea unui consultant în alăptare asupra alăptatului în public sau asupra publicării fotografiilor cu copilul la sân.
Simt nevoia să plec de la premiza că alăptarea este diferită, iar fiecare cuplu mama-copil face aşa cum se simt el mai bine. Nu este o alăptare la fel ca cealaltă, deci, datorită faptului că fiecare persoană este diferită şi se raportează la ambiente şi experienţe diferite, se poate ca unele femei să aleagă să îşi însoţească propriul copil spre finalul natural al acestei faze reprezentată de momentul în care copilul se detaşează singur.
Dacă intrăm în sufletul argumentului este important de ştiut că:
- alăptarea nu este pentru totdeauna, are un final. Copilul depăşeşte această fază de interes pentru alăptare de la 2 ani până la 7/8 ani, cei mai mulţi renunţând între 3 şi 4 ani la sânul mamei. Prin acest mod se asigură un start bun în sănătatea psiho fizică a copilului şi a mamei deasemenea. Când nu mai este necesar, dpdv biologic, mama şi copilul vor trece în mod armonios la o altă fază a relaţiei lor.
Dacă aveţi vreun dubiu în acest sens gândiţi-va că nu este nimic diferit în ceea ce priveşte dinţii de lapte – cad în timpi diferiţi de la copil la copil şi lasă în mod gradual – mereu în timpi diferiţi pentru fiecare copil în parte- locul celor permanenţi. - mamele care alăptează prelungit nu au antene verzi în cap, semne speciale pe piept, sau alte semne evidente. Nu le au ele şi nu le au nici copilaşii lor. Am cunoscut şi cunosc multe mame care au alăptat sau alăptează copii preşcolari şi sunt sigură că le cunoaşteţi şi voi dar din simplu motiv că nu faceţi ceea ce fac eu de meserie probabil nu observaţi acest detaliu al vieţii lor. Şi oricum…De ce ar trebui să îl cunoaşteţi?
- ca orice raport de dragoste, alăptarea este strâns legată de sfera intimă, dacă bebeluşul are nevoie să fie alăptat atât de des astfel încât această practică devine neapărat publică, ar trebui să ne amintim că pentru noi fiinţele umane nu există nimic mai intim decât îmbrăţişarea mamei, după uterul matern.
- alăptarea nu este o prestaţie ci o relaţie. Nu vom face alăptarea mai “populară” şi acceptată făcând concurs care alăptează mai mult sau care alăptează mai bine. Chiar şi promovarea unor cantităţi ipotetice, a unei calităţi şi a unor timpi corecţi de alăptare nu este profitabilă atât cât este protejarea fiecărei picături de lapte matern pe care o putem oferi fiecărui copilaş.
- alăptarea nu este niciodată un abuz, pentru simplu motiv că alăptarea este o relaţie de dragoste.: că toate relaţiile este bazată pe acest sentiment, este renegociată în continu în baza bunestării ambilor componenţi ai acestei perechi.
Acestea fiind spuse, va fi mai uşor de înţeles că ceea ce fac aceste femei cu siguranţă nu este o ştire. Aceasti copilasi au tot ceea ce au nevoie prin intermediul sânului mamei şi aceaste mame sunt fericite să îşi alăpteze copiii. Restul nu ar trebui să ne intereseze.
Suntem liberi să ne scandalizăm sau nu când vedem fotografii încercând să căutăm un detaliu morbid şi a unui aspect pe care să îl judecăm, dar ştiind că nu trebuie nicicum să ne gândim să punem în discuţie biologia umană.
Ştiu că sunt unele mame, în anumite faze ale alăptării, care simt nevoia să urle la lume că sunt în stare să alăpteze. Poate este că o reacţie împotriva tuturor celor care ziceau că nu avea lapte sau că era apă chioară, sau că sănii lor nu erau perfecţi pentru alăptare?
Ştiu că unele femei simt nevoia de a manifestă în mod deschis fericirea lor pentru faptul că alăptează, faptul că sunt orgolioase de asta, faptul că îşi iubesc copilul şi îşi doresc să arate frumuseţea şi feminitatea corpului lor. Poate o fac pentru a contrazice pe cei care le-au zis că a fi mama şi a alapta este o formă de sclavie, că alăptarea le face urâte şi le oboseşte?
Ştiu că unele mame simt nevoia să împărtăşească faptul că au un copil alăptat fericit, plin de viaţă, sănătos, afectuos şi empatic. Poate este pentru a contracara spusele celor care afirmau că alăptarea l-ar fi transformat într-un alintat, dependent de fusta mamei, nicidecum autonom?
Asupra acestor aspecte trebuie să ne oprim să reflectăm şi să adoptăm o poziţie: aici nu este vorba despre tulburarea biologiei, ci de remodelarea unei culturi.
Rita Perduca – Consultant în alăptare acreditat International IBCLC
Informarea corectă este crucială!
Simona Petroaie
Lion Mentor Association
